ploi vijeliiArădenii nu scapă de ploi în perioada următoare. Meteorologii au emis din nou o avertizare de vreme rea, iar Aradul va intra miercuri sub cod galben de instabilitate atmosferică.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări de cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică. În intervalul 13 mai, ora 23.00 – 14 mai, ora 12.00, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor cumula local 25 de litri pe metro pătrat. Chiar dacă instabilitatea va fi resimţită şi în acest interval, Aradul este vizat de cod galben de precipitaţii doar în cea de a doua atenţionare, valabilă intervalul 14 mai, ora 12.00 – 15 mai, ora 18.00. Sunt anunţate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi în zonele de deal şi de munte, ploile vor avea caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25 – 30 litri pe metru pătrat. Temperaturile maxime nu vor depăşi 20 de grade Celsius, minimile fiind de opt grade Celsius.

Recomandările redacției