suporteriUTA intră în linie dreaptă în actuala stagiune, una ce se dorește încununată cu promovarea în Liga a III-a, dar și câștigarea Cupei – faza județeană. Suporterii sună adunarea prin intermediul următorului comunicat:
„Îi invităm pe toţi utiştii să vină alături de UTA în acest sfârşit de sezon. UTA mai are de jucat meciuri foarte importante pentru îndeplinirea obiectivului capital de a promova în Liga a III-a, culminând cu partida/partidele de baraj.
De asemenea, UTA este angrenată şi în  lupta pentru câştigarea Cupei Judeţului Arad,  competiţie ajunsă în faza semifinalelor. Luând în considerare şi meciul de campionat reprogramat cu echipa din Semlac, UTA va disputa şase sau şapte partide (în funcţie de calificarea în finala Cupei) până la meciul/me­ciurile  de baraj ce va/vor avea loc conform ultimelor informaţii pe la mijlocul lunii iunie.
Drept urmare echipa va trece printr-o perioadă extrem de aglo­merată, cu două meciuri pe săptămână, o perioadă ce va solicita la maxim rezistenţa fizică şi mentală a jucătorilor.
Suporter Club UTA este alături de echipă în această perioadă şi îi cheamă pe toţi cei care vor să se bucure de UTA să participe la me­ciurile de acasă sau din deplasare. Avem încredere în valoarea lotului de jucători, în inspiraţia staffului tehnic şi suntem convinşi că împreună vom reuşi să trecem peste toate greutăţile.
Prima ocazie de a conduce UTA spre victoria finală din acest sezon este  mâine (n.a. astăzi) de la ora 18, la meciul contra echipei Frontiera Curtici, un adversar din prima parte a clasamentului care în tur a câştigat partida directă.  Nu va fi deloc un meci uşor dar suntem convinşi că dacă echipa îşi va păstra concentrarea, la sfârşitul jocului ne vom putea bucura de un nou succes al UTA-ei.
De asemenea, îi aşteptăm pe utişti şi în deplasarea de duminică de la Cermei pentru a asista la partida contra ambiţioasei echipe gazdă. Întâlnirea suporterilor va avea loc duminică, ora 15, în faţa stadionului Francisc Neuman. Înscrierile pentru deplasare se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291”.
Suporter Club UTA

Recomandările redacției