Ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Nou şi-a luat rămas-bun de la iubitorii de teatru în cursul zilei de duminică, lăsând în urmă un public nou, frenetic, care a umplut zi de zi până la refuz sala mare sau sala studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” (dar şi alte spaţii de joc). Timp de 10 zile, nu au mai contat factori precum vremea de afară, ziua din săptămână, vârsta, nivelul cultural sau statutul social; oamenii au fost uniti de imboldul comun de a ieşi din case şi a participa la un adevarat maraton teatral, sinonim, de altfel, cu unul dintre cele mai percutante evenimente culturale din Arad şi din România. Totodată, la Festival au participat în calitate de spectatori o mulţime de actori, regizori, scenografi şi critici de teatru, atraşi de cele 30 de momente atent pregătite, fie că vorbim de spectacole sau concerte teatrale.
Anul acesta, s-a observat o maturizare şi diversificare a repertoriului, selecţionerul Claudiu Groza fiind foarte atent la reacţiile existente la ediţia precedentă a Festivalului. Repertoriul alcătuit a conturat o imagine a noului teatru, care vorbeşte tuturor, în care povestea sau drama fiecăruia dintre noi contează. Limbajul teatral se reinventează de la an la an, reţetele se rescriu din mers şi dovada stă în însăşi maleabilitatea cu care noile exprimări teatrale înţeleg să pună punctul pe i sau pe rană, după caz. Publicul devine de multe ori personaj colectiv în spectacol, este invitat să formuleze un final lăsat în coadă de peşte; se mizează pe de-teatralizarea teatrului, dar în sens pozitiv. Nevoia oamenilor de adevărăr este una acută, şi teatrul nou nu menajează pe nimeni, indiferent că ai 15 ani sau 80. Dovada ?! Publicul eteoregen care a gustat oferta culturală. Spre exemplu tinerii, a căror personalitate este în construcţie şi care vor să vadă esenţele sociale, să se descopere, compună, asume. Deopotrivă oamenii în vârstă, care simt setea de nou, care vor să se ancoreze în realităţile pe care le trăiesc. Un numitor comun i-a leagat pe toţi: dorinţa de a ieşi din pasivitate şi conformism, setea de adevăr cultural, social, psihologic.
Focusul de anul acesta s-a îndreptat voit înspre Radu Afrim, regizor-emblemă al artei teatrale româneşti şi europene. Personalitatea sa ni s-a portretizat în toate cele 4 opere de dată recentă ale sale: „Castingul dracului”, „Când ploaia se va opri”, „Hai iu iu nu Hey you you” şi „Fetiţa din bolul peştelui auriu”. Reacţiile deosebit de entuziaste din sală sunt un barometru ce arată cât de inspirat a fost selecţionerul când l-a ales pe Afrim, cu atât mai mult cu cât dacă există un regizor inovator în România, acesta este de departe Radu Afrim. Teatrul nou are drept bază multitudinea creaţiilor sale, care în ultimii 10-15 ani au schimbat radical faţa teatrului, deschizând dragostea de teatru în sufletele multor oameni care nu-şi puneau niciodată până atunci problema cine regizează un spectacol.
Pe lângă focus, s-au remarcat şi „Trilogia belgrădeană” (regizorul Cristian Juncu explorează tema emigranţilor de pretutindeni, montare plină de căldură şi sensibilitate faţă de o problemă cât de poate de stringentă), „Zic Zac” (un teatru-dans care te învaţă de la zero limbajul corporal), dar şi „Leonce şi Lena” (spectacol-concert, un basm frumos pentru copilul din fiecare adult) sau cele 3 spectacole care au drept refren comun patologia psiho-socială a românului din 2014: „Aggressive mediocrity”, „Dreaming Romania” şi „Punct triplu”.
În plus de acestea, „Parallel” şi „Cocokşi” s-au aliat, făcând front comun în abordarea unui punct (încă) sensibil: discriminarea bazată pe orientarea sexuală. Lumea din sală nu a fost menajată nici de această dată, fiind pusă în faţa unei Altfel de Normalităţi. O Normalitate proprie unei minorităţi care deşi este definită de atracţia faţă de acealaşi sex, nu se raportează la exterior doar prin acest filtru. Dincolo de iubirea pentru X sau Y, există aceleaşi incertitudini, aceleaşi eşecuri, se trăiesc bucurii similare şi sexul sau afecţiunea sunt tot o formă de exprimare a unui preaplin. Ideea a fost dusă mai departe de Eugen Jebeleanu, un tânăr regizor cunoscut nouă, prin al său RETOX, un teatru ce pune pe tapet Eul din spatele măştilor sociale purtate cu eleganţă sau dezgust de fiecare locuitor al României de azi.
În final, merită semnalată şi prezenţa în Festival a unor tineri actori arădeni, care au parte de o traiectorie ascendentă la nivel naţional, fiind puşi în valoare de teatre de renume: Ioan Paraschiv, Emilian Mârnea, Andrei Brădean şi Amalia Huţan. Alături de bucuria descoperirii acestora, Festivalul a prilejuit revenirea pe scenele arădene a unor nume-etalon: Maia Morgenstern, Cătălina Mustaţă, Florin Piersic Junior şi Cristian Popa, actori care scriu istorie cu o neobosită pasiune.
La revedere, public nou! Te aşteptăm şi la anul!
