Organizatorii „Festivalului regiunilor şi oraşelor europene” la care municipalitatea arădeană s-a prezentat cu un stand, au felicitat delegaţia arădeană şi au promis arădenilor că, în anul 2015, la următoarea ediţie a evenimentului, Aradul va primi un spaţiu şi mai mare pentru a-şi putea prezenta cât mai bine oferta.
Standul de prezentare a oraşului Arad a fost unul dintre cele mai vizitate şi, cu siguranţă, cel mai apreciat de către vizitatorii care au trecut pragul clădirii Jacques Delors a Comitetului Regiunilor.
Modul în care a fost gândită prezentarea Aradului, multiplele oferte gândite toate pentru a-i cuceri pe vizitatori şi entuziasmul organizatorilor prezenţi la stand, care au intrat pe tot parcursul evenimentului în dialog cu cei veniţi să ia contact cu Aradul, a fost reţeta de succes a spaţiului oferit oraşului nostru.
Miile de vizitatori care s-au oprit la zona de expunere a Aradului au fost şi ei un barometru util pentru măsurarea succesului iniţiativei Primăriei Arad, cei mai mulţi fiind interesaţi de zona exactă în care este situat Aradul, cum se ajunge aici, care sunt punctele de atracţie turistică ale municipiului şi zonei înconjurătoare, de unde pot fi cumpărate salamul de Nădlac, brânza, ţuica, cozonacul şi vinul pe care le-au degustat la stand.
Mare parte din cei care au vizitat expoziția au urat succes Aradului în competiţia pentru cucerirea titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, dezideratul oraşului nostru fiind evident pentru mai toţi cei prezenţi la Comitetul Regiunilor, sâmbătă, 17 mai.
„Succesul pe care l-a avut standul nostru la Bruxelles ne dă încredere că astfel de evenimente sunt cele pe care trebuie să mizăm atunci când vrem să facem cunoscut Aradul în Europa şi în lume. Vreau să felicit întreaga echipă care s-a ocupat de acest eveniment şi sper că viitoarele participări ale Aradului la târgurile internaţionale care au ca ţintă promovarea regiunilor şi oraşelor să se concretizeze în cât mai mulţi turişti curioşi care să treacă pragul municipiului nostru. Primul pas a fost făcut, am dobândit experienţă şi putem merge acum mai departe cu încrederea că avem ce arăta Europei”, a precizat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Recomandările redacției