Călin Arusti prezintă categoriile de contribuabili care trebuie să depună declaraţia

Călin Arusti prezintă categoriile de contribuabili care trebuie să depună declaraţia

Reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad ţin să reamintească persoanelor fizice care au obţinut anul trecut venituri în străinătate şi trebuie să plătească impozit în România, că termenul limită pentru depunerea declaraţiilor este 26 mai. Cu acest prilej trebuie completat formularul 201 – „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate”. „Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România; persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţiile de rezidenţă prevăzute de Codul Fiscal”, susţine Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al AJFP Arad. De menţionat că declaraţia trebuie depusă de persoanele care au obţinut venituri din profesii libere; din activităţi comerciale; din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole, piscicultură, silvicultură; venituri sub formă de dividende şi venituri sub formă de dobânzi; venituri din premii şi venituri din jocuri de noroc; din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare; alte venituri din investiţii; alte venituri impozabile potrivit titlului III din Codul Fiscal; venituri din pensii şi venituri salariale obţinute în străinătate. În cazul veniturile salariale, trebuie spus că este vorba de acele venituri obţinute într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori de un sediu permanent în România.
„Veniturile se declară pentru fiecare ţară – sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat. Veniturile realizate din străinătate, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului. Formularul se depune direct la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal, sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, a încheiat Arusti. Formularul 201 se poate obţine gratuit de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF, www.anaf.ro, secţiunea: asistenţă contribuabili, rubrica: toate formularele cu explicaţii. De menţionat că depunerea formularului 201 după data de 26 mai 2014, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Recomandările redacției