Un tur de forţă în judeţ au făcut reprezentanţii Consiliului Judeţean pentru a inspecta lucrările de extindere şi modernizare a reţelelor de apă canal. Este vorba de lucrările derulate pe bani europeni, în cadrul Masterplanului pe apă-canal – „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, în Şiria, Pâncota şi Ineu. Unele dintre proiecte sunt deja în derulare, altele au luat start în această perioadă, iar valoarea investiţiilor este de zeci de milioane de lei.

În Şiria se realizează lucrări de amploare de extindere a infrastructurii de apă-canal, precum şi de construcţie a unei noi staţii de epurare. Investiţiile ce se vor derula pe parcursul 2014 – 2015 vor continua şi într-o a doua etapă. În localitatea Galşa, comuna Şiria, locuitorii vor beneficia de reţele de apă potabilă noi, în lungime de 5,4 kilometri, în valoare de 1.745.748 de lei. Tot aici, va fi extinsă reţeaua de canalizare cu 14,8 kilometri, valoarea lucrărilor fiind de de 4.798.870 de  lei şi se va realiza o staţie de pompare ape uzate menajere. În comuna Şiria, se va lucra la extinderea reţelei de apă potabilă cu 23.5 kilometri, precum şi la reabilitarea  reţelei de apă cu 2.9 kilometri. „În Şiria se execută lucrări de modernizare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare. Banii provin din fonduri europene, pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Şiria va avea aproape integral sistemul de apă şi canalizare la nivel european. Lucrările vor fi finalizate până în primăvara anului viitor“, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Tot în această perioadă, în Şiria se mai lucrează şi la introducerea gazului metan. „Ne bucurăm că Şiria a fost cuprinsă în prima etapă a Masterplanului pe apă canal. Lucrările continuă şi sperăm ca până la sfârşitul anului 2015 să le finaliză. Ceea ce va mai rămâne de executat în Şiria va fi cuprins în cea de a doua etapă a Masterplanului, din 2016 începând“, a susţinut edilul comunei Şiria, Valentin Bot. Şiria mai are o staţie de epurare mică realizată pe Phare 2005, dar odată cu extinderea sistemului de apă-canal, existenţa unei staţii de epurare mai mari devine o necesitate. Autorităţile vor ca noua staţia de epurare să fie gata odată cu lucrările de extindere a reţelei de apă şi canalizare, pentru ca infrastructura să fie completă. „De curând au început lucrările pentru amenajarea şi construirea staţiei de epurare de la Şiria. În perioada următoare, lucrările vor avansa astfel încât, această investiţie ce se ridică la 10 milioane de lei să fie finalizată în termen“, a mai spus Nicolae Ioţcu.

Investiţii gata înainte de termenul limită

Conducerea Consiliului Judeţean a făcut o vizită de lucru şi pe şantierul lucrărilor de la Pâncota. Aici, reţeaua de apă se extinde cu 1,6 kilometri, iar cea de canalizare cu 16 kilometri. În proiect este prevăzută şi construirea a cinci staţii de pompare a apei uzate menajere. Banii europeni alocaţi pentru aceste investiţii se ridică la peste 11 milioane de lei.

Împreună cu primarul Ineului, Călin Abrudan, Nicolae Ioţcu a vizitat şi şantiere deschise pe câteva dintre străzi în oraşul Ineu. „În Ineu se execută lucrări de extindere şi modernizare a reţelei de apă şi canalizare, în valoare de peste 20 de milioane de lei. Extinderea reţelelor de apă urmează să se realizeze pe nouă kilometri, iar de canalizare, pe un tronson de 26 de kilometri. La momentul finalizării acestui proiect care cuprinde Şiria, Pâncota, Ineu vom putea spune că în toată zona, problema legată de infrastructura de apă va fi rezolvată“, a spus preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu. Termenul de finalizare a lucrărilor de extindere a reţelei de canalizare este pentru 2016, dar autorităţile se aşteaptă ca firma constructoare să reuşească să termine lucrările mai repede, adică în toamna anului viitor. „Am reuşit să ajungem în normalitate, pentru că, în secolul 21, canalizarea înseamnă normalitate. Aşteptăm finalizarea acestor lucrări, dar şi semnarea contractului de finanţare pe PNDL – care sper să fie semnat cât mai repede“, a precizat primarul Ineului, Călin Abrudan.

„Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, este implementat pe teritoriul a 13 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului şi are o valoare totală de 577.492.535 de lei.

Recomandările redacției