conducere defensiva

Pentru a-şi proteja angajaţii, dar şi bunurile, unele companii din vestul ţării şi-au trimis salariaţii la cursuri de conducere defensivă. Astfel, cu ajutorul unor simulatoare, dar şi al unor autovehicule controlate cu două volane, şoferii învaţă să prevină accidentele, în condiţii extreme.

„Uşor, usor, domnule, nu accelera… ah, m-am speriat! Capul meu e lovit!. A fost un pic de adrenalină; m-a ajutat să văd realitatea, să văd ce se întâmplă…”, exclama, un pic panicat Vasile Simion, unul dintre cursanţi.

Într-o situatie reală de acest gen, acesta ar fi avut, sigur, accident, pentru că, până acum, nu a mai fost în situația în care mașina condusă de el să derapeze.

Cursurile de conducere defensivă au fost organizate în colaborare cu poliţia rutieră, scopul propus fiind acela de prevenire a accidentelor şi de familiarizare a şoferilor cu situaţiile extreme.

Subcomisar Constantin Crainic, ofiţer în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad, precizează:Practic, este un curs de conducere defensivă; am dezbatut diferite probleme care pot să apară în trafic, să ducă la pierderea controlului… conceptul în sine, de conducere defensivă, l-am dezbătut pe larg”.

După un astfel de curs, elevii spun că au reuşit să îşi formeze reacţii care ar putea să îi scoată dintr-un eventual necaz.

 

Cristian Cotuna

Recomandările redacției