copaci cu masini

Doi copaci au căzut, la ore aproape identice, în două cartiere, cel mai probabil din cauza vremii de afară, afectând, unul – un garaj auto, celălalt – un autoturism.

Căpitan George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, ne declară: „Primul incident la care am intervenit s-a petrecut luni, la ora 19,12 minute, în Cartierul Grădişte, pe Strada Vidra. Un copac a căzut peste un garaj. Mai multe elemente dintre acesta şi maşina pe care o depozita au fost avariate, dar nu au fost înregistraţi  umanerăniţi în rândul populaţiei umane.

În ceea ce priveşte a doua intervenţie, cea de la ora 19,24, ea a avut loc în cartierul Vlaicu, pe strada Ştefan Luchian, la B 17. La fel, un copac a căzut peste o maşină parcată în faţa blocului, îndoindu-i serios elementele de caroserie…Dar, la fel, fără victime…”.

ISU Arad s-a deplasat cu două autospeciale de intervenţie şi, cu utilajele din dotare, a reuşit să rezolve, în cel mai scurt timp, ambele probleme.

Recomandările redacției