Iar sunt dezorientat, încurc sensurile şi lucrurile; bunăoară pe cer, acolo unde de regulă stă soarele amiezii mie mi se pare că văd capra cu trei iezi care ronţăie dintr-un harbuz luminos şi steril. M-aş duce în Delta Dunării să-mi revin, să umflu cu pompa în guşile pelicanilor beţi bancuri întregi de sturioni; aş împinge durerea nedurută până în Peninsula Kamceatka, acolo unde visa Serghei Esenin să se plimbe cu o troică trasă de trei sticle de vodkă şi să-şi râdă de Omul Negru, care intenţiona să-i înfigă în samovarul şuierător un gram de cianură de potasiu alimentar. Cade cerul peste mine, această lună mai, alunecoasă ca un săpun într-o baie turcească mă enervează, ne udă cu ploaie exagerată iritând pârgul grâului, orzului şi orzoaicii existând riscul iminent ca din lipsa căldurii să rămânem fără alimentele de bază, adică pâinea zilnică şi berea permanentă. Înciudat, mă trântesc pe un braţ de fân şi sprijinit în Cotul Donului joc oină cu echipa furnicilor aflate în vilegiatură în parcul din centrul Căii Laptelui.
Era o vreme când urmăream cu asiduitate şi cu interes toate aspectele legate de echipa fanion a Aradului, Lady UTA, cum îmi place mie s-o alint. Eram în cunoştinţă de cauză atât în ceea ce priveşte partea strict sportivă a echipei şi a jucătorilor ei, cât chiar şi în ceea ce priveşte viaţa personală a oamenilor (sportivi şi nesportivi), care se manifestau în curtea castelului nobilei Lady UTA. Simţeam pulsul echipei, trăiam la intensitate maximă bucuriile şi necazurile, eşecurile şi realizările ei. Lady UTA trăia, era vie! Pentru ea, pentru Lady UTA, Aradul se implica în mod direct, o sprijinea şi o susţinea. La conducerea echipei şi a clubului erau oameni care se dedicau totalmente intereselor ei, se confundau cu clubul de la capătul străzii Poetului. Stradă predestinată, căci Lady UTA era o muză pentru poeţi, era ea însăşi o poetă a jocului de fotbal. Nu o spun numai eu, o spunea cu mult înaintea mea marele om de televiziune şi de sport, scriitorul Aristide Buhoiu, care în cartea sa intitulată „Petschovski“ face o amplă descriere a ceea ce înseamnă Lady UTA pentru naţiunea fotbalistică din România. Scriitori şi oameni de sport au mai fost. Să-i amintim doar pe Mircea M. Ionescu şi pe Ioan Chirilă care în articole sau în comentarii în presa sportivă scrisă, văzută şi auzită au fost de-a dreptul fascinaţi de amploarea pe care numele de UTA poate să o transmită şi să stimuleze pentru sport o ţară întreagă.
Asta a fost odată! Căci acum, Lady UTA a ajuns o nobilă scăpătată, care trăieşte din amintiri, moartă de foame, sleită de sete îmbrăcată în zdrenţe. Lady UTA, în plină mizerie şi-a pierdut până şi identitatea, nici ea însăşi nu ştie cum o cheamă: „UTA Bătrâna Doamnă“, sau „UTA“? Lady UTA a ajuns un fel de dedublare, un fel de boschetară, căci deşi are două nume, Lady UTA şi-a pierdut identitatea.
Fac apel la Seviciul de Evidenţă a Persoanelor de pe lângă Primăria Arad să ia toate măsurile cuvenite pentru ca Lady UTA să devină un cetăţean cu nume şi prenume valabil, nume care să ducă Aradul din nou în atenţia sportivă a ţării. Mulţumim domnule primar!
Deasupra capului meu mişună melci căţărându-se pe razele lunii, laptele din capricorn se transformă în urdă dulce iar capra cu trei iezi tocmai a terminat de ronţăit soarele şi acum îşi caută lupul de serviciu să-i pârlească puţi blana pe foc.
Sunt optimist, abia aştept să vină iar dimineaţa, când voi deschide Porţile de Fier II cu Cheile Bicazului şi voi da drumul luminii pe Strada Poetului din Arad.
