O familie care locuieşte pe strada Libertăţii, la numărul 2 B, a ajuns în pragul disperării din cauza dejecţiilor. Având în vedere că imobilul în care locuiesc se află într-o zonă mai joasă, la fiecare ploaie mai puternică curtea casei le este inundată de dejecţii, calizarea nemaireuşind să facă faţă. Nicolae Orban povestea anul trecut, prima dată când ne-a contactat la redacţie pentru a-şi striga nemulţumirile, că după introducerea canalizării a fost nevoit să îşi părăsească locul de muncă, pentru că trebuie să fie acasă să dea drumul la pompe de fiecare dată când plouă. „Până să se facă canalizarea, la noi în curte se scurgea doar apa pluvială de pe stradă. Acum refulează şi canalizarea menajeră şi mă trezesc cu dejecţiile tuturor la mine în curte. Am investit o grămadă de bani în casa asta, am izolat fundaţia, să nu se mai infiltreze apă prin ea, dar degeaba. Pentru a mă feri pe cât posibil de apă şi dejecţii, am pregătit câţiva saci de nisip”, susţinea Orban. Bărbatul afirmă că la fiecare ploaie mai serioasă apa trece peste bordurile de pe marginea drumului.

Mizeria a ieşit prin vană

Anul acesta, problemele au apărut din nou. Luni seara, nervii familiei au foast puşi din nou la grea încercare. Ploaia care s-a abătut asupra municipiului a provocat iar inundaţii pe strada Libertăţii. „A fost o ploaie de cinci minute, au căzut cam 20 de litri pe metru pătrat, iar curtea mi s-a umplut din nou de mizeriile din canalizare. Deşi a plouat după-amiaza, canalizarea menajeră a scăzut abia seara, pe la ora 9”, povesteşte Nicolae Orban. Pentru a nu se trezi cu dejecţiile în casă, familia şi construit un cămin de vizitare, iar mizeria iese pe acolo în curte. Cu toate acestea, Orban susţine că luni seara, dejecţiile au ieşit şi în cada de la baie. „De cinci ani ne confruntăm cu această problemă. Având în vedere că aceste dejecţii sunt acide, nu m-ar mira să fi apărut fisuri în fundaţia casei. La ultima ploaie, toată strada a fost inundată. Sunt disperat de ceea ce se întmplă”, a încheiat bărbatul.

Locatarii sunt sfătuiţi să se adreseze Companiei de Apă

Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei susţin că în ultima vreme nu au fost depuse sesizări cu privire la situaţia de pe strada Libertăţii. „În ultima perioadă, când au fost ploi mai puternice, nu am fost sesizaţi că s-ar fi petrecut disfuncţionalităţi legate de canalizarea de pe strada Libertăţii. Pentru ca eventualele probleme de acest fel să fie rezolvate cetăţenii ar trebui să se adreseze Companiei de Apă. Sigur, dacă fac o sesizare la noi, o vom redirecţiona la rândul nostru către Compania de Apă”, susţine Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Reprezentanţii municipalităţii susţin că este posibil ca în zonă să se fi făcut anumite branşamente incorecte, canalizarea pluvială fiind racordată la cea menajeră. Astfel s-ar putea explica faptul că strada este inundată de dejecţii când debitul creşte în urma ploilor.

Recomandările redacției