SANYO DIGITAL CAMERAPreşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, crede că realizarea unei alianţe sau fuziuni PNL-PDL la nivelul Aradului nu schimbă cu nimic poziţia şi „potenţa” liberalilor în CLM şi CJA. „Atâta vreme cât erau în USL sau îna­inte de aceasta, consilierii liberali arădeni aveau măcar posibilitatea să iniţieze proiecte de natură să aducă un folos arădenilor şi Aradului. Consilierii liberali ar putea avea o singură şansă ca unele proiecte ale lor să fie promovate şi votate: să fie în folosul primarului”, spune Purcaru. Totodată, liderul conservatorilor arădeni se întreabă când îşi vor retrage liberalii oamenii pe care încă îi au la instituţiile deconcentrate. „Sincer, schimbarea din funcţii a liberalilor este de natură să ne îngrijoreze într-un fel, pentru că odată ce trec sub ordinul primarului, acesta va trebui să le ofere posturi acolo unde are posibilitatea. Tare mă tem că din nou, după «reţeta» deja verificată, PDL va inventa tot felul de noi posturi la societăţile pe care Primăria şi CJA le au în subordine, dublând sau triplând numărul directorilor, va fi o adevărată inflaţie de directori”, conchide Purcaru.

Recomandările redacției