filarmonica„Muzică americană şi Jazz – care probabil este cea mai pre­ţioasă formă muzicală pe care o mai avem în lumea modernă; JAZZ, dar şi Gospel & Negro Spi­ritual – muzici în care aceeaşi notă poate fi cântată seară de seară, dar diferit de fiecare dată – mu­zică multicoloră, viguroasă, evocatoare va putea fi ascultată în ambianţa lacului de la pădurice şi la Palatul Cultural, în cadrul celor cinci evenimente din cadrul Festivalului de Muzică Americană şi Jazz, ediţia a II-a, festival organizat de Filarmonica de Stat Arad cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad”, ne transmite managerul general al Filarmonicii de Stat Arad, dr. Alin Văcean.
Cel mai dinamic eveniment muzical al începutului de vară, cea de-a doua ediţie a Festivalului Inter­na­ţional de Muzică Americană şi Jazz va debuta în seara de 12 iunie, la ora 19.30, în ambianţa Lacului Pădurice. Deschiderea îi revine ansamblului simfonic dirijat de maestrul Ilarion Ionescu Galaţi şi violonistei Annette Barbara Vogel din Canada, repertoriul lor îmbinând ópusuri „clasice“- semnate de John Philip Sousa, George Gershwin sau Emily Doolitle- cu partituri de divertisment. Totuşi, iubitorii de ethno jazz trebuie să vină şi la partea a doua a programului, asta pentru a-i vedea pe Mario & The Teachers împreună cu partenerii lor de proiect, Alex Florescu şi Bogdan Nica, evocând muzical teme folclorice din zona noastră.
Ethno Jazz Project este însă doar prologul seriei de evenimente destinate jazz-ului din agenda de festival, acesta continuând în seara de 14 Iunie, tot la Lacul Pădurice, sub un nou generic: RHYTM & FLAVOUR OF AMERICAN MUSIC. În cea de-a doua zi vor evolua aici, de la ora 19, 30, Adrian Gaspar Trio (Austria) şi Bramax Quartet (Serbia).
George Gershwin şi Leonard Bernstein constituie primele puncte de atracţie al serii de 19 Iunie. Scena  Lacului Pădurice îi va avea atunci ca invitaţi pe cei patru membri ai ansamblului Götz Saxo­phone Quartet din Budapesta, care, alături de Lucian Nagy şi cel mai  recent proiect al său, Balkumba Tribe, configurează un nou eveniment dedicat jazz-ului, şi anu­me West Side Evening.
A Midsummer Music Night este titlul conferit ultimului concert de festival, unul clasic/pop/rock care începe sâmbătă, 21 Iunie. Hot Stuff, I Will Always Love You, I Will Survive, At Last şi multe altele sunt cuprinse pe lista de spectacol a Claudiei Iuga & Quaternion, acompaniaţi de orchestra simfo­nică dirijată de Laurenţiu Muntean. Ei sunt cei care vor încheia, alături de Gyula Big Band şi liderul acestuia, Kepenyes Pál, cea de-a doua ediţie a acestei iniţiative, rememorând împreună cu toţi cei care iubesc această muzică, refrene îndelung aşteptate: Buona sera, Caravan, Reet Petite, Peter Gunn, My Way…

Recomandările redacției