cotanPrintre atâția fotbaliști puși pe liber, Național Sebiș se confruntă și cu un abandon printre titularii de drept. Alin Coțan și-a anunțat retragerea din activitate, urmând să mai joace fotbal doar la nivel de amatori. „La finalul campionatului plec împreună cu soția și fetița în Germania unde o să am un alt loc de muncă. E un moment de cotitură pentru mine, căci până acum mi-am câștigat          existența din fotbal, iar de acum înainte voi mai juca doar de plăcere în ligile inferioare ale țării unde mă voi stabili. Trag linie peste un capitol al vieții mele, pentru a începe un altul”, a precizat tehnicul mijlocaș.
Acesta a purtat banderola de căpitan la derby-ul cu Ineul și a fost printre cei mai activi oameni de pe teren. „Din păcate, nu i-am purtat noroc echipei mele în acest ultim meci, însă până la urmă e bine că am terminat campionatul pe locul 2. Am petrecut doi ani frumoși la Sebiș, păcat că nu am putut să-i finalizez cu o promovare în Liga a II-a. Cauzele eșecului sunt multiple și complexe, de la discontinuitate pe banca tehnică, la greșelile perso­nale ale jucătorilor venite în special pe lipsa de concentrare. Deși ne-am dorit mult să terminăm pe primul loc, atât am putut și nu are rost să dăm vina pe alții. Până la urmă, noi fotbaliștii suntem cei care intrăm pe teren și obținem rezultate bune sau proaste”, a concluzionat fotbalistul.
La aproape 32 de ani, Alin Coțan a îmbrăcat tricoul unor echipe importante, ca Poli Timișoara, UTA, FC Bihor, FC Sopron, Oțelul Galați sau Petrolul Ploiești

Recomandările redacției