madutaÎn urma negocierilor cu FMI, CAS nu va fi redus de la 1 iulie, așa cum se preconiza, ci va trece…vara.  În Parlament va ajunge un proiect de lege în acest sens. Reducerea se va aplica de la 1 octombrie. „Este important că reducerea CAS se poate face fără să se introducă noi taxe sau să se majoreze taxele actuale. Este firesc ca Guvernul să valorifice parcursul economic bun de până acum, să stimuleze astfel crearea de noi locuri de muncă. Trebuie aplicată chiar de anul acesta, şi putem să ne permitem acest lucru. Reducerea CAS nu va afecta nici deficitul bugetar. Dăm astfel un semnal, pentru prima dată după foarte mult timp, că sprijinim mediul de afaceri, îi ajutăm pe acei oameni care susţin sau creează locuri de muncă. Sunt convins că aceste sprijin important pentru economie se va vedea şi va conta în stabilirea unui obiectiv al Guvernului Ponta, crearea a un milion de noi locuri de muncă până în 2016. Demonstrăm astfel că politicile bazate exclusiv pe austeritate au fost greşite, că atunci când cheltuielile publice sunt cumpătate, putem să plătim integral salariile bugetarilor, să indexăm pensiile şi în acelaşi timp să reducem contribuţiile sociale şi să ajutăm mediul economic”, a afirmat deputatul PSD Flavius Măduţa.

Recomandările redacției