Întâlnirea inițiată ieri de consultantul în cadrul contractului „Supervizare Autostradă Nădlac-Arad şi drum de legătură“– și găzduită de sala de ședințe a Primăriei Orașului Pecica – cu prezența reprezentanţilor autorităţilor locale şi a presei s-a desfășurat în a doua parte a ei într-o atmosferă destul de încinsă, presa „înghesuind“ reprezentanții cu o ploaie de întrebări de… „nespecialiști“.

Având ca scop declarat „de a prezenta proiectul şi se de a evidenţia contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, descriind în acelaşi timp avantajele pe care construcţia autostrăzii le va oferi comunităţilor locale în special şi conducătorilor auto care tranzitează zona“ – temă expusă monoton și linear de reprezentanți în prima parte a întâlnirii, cu continue pronunții greșite a numelor orașelor Nădlac și Pecica – aceștia nu prea au făcut față insistentelor întrebări despre „starea de fapt actuală“ a acestui foarte important obiectiv. Chiar și după intervenția în discuții şi a inginerului din partea executantului, lucrurile au fost departe de a se clarifica, procentele „declarate“ de realizare a lucrărilor la Autostradă oscilând între cifre foarte-foarte diferite, reproșându-se obsesiv asistenței că „dumneavoastră nu înțelegeți“.

La întâlnire a fost prezent și primarul orașului Pecica, Petru Antal, care a pus unele întrebări privitoare la lotul al doilea al autostrăzii – unde aparține orașul, precum și primarul comunei Șeitin, Mircea Totorean.

Tânărul inginer Călin Istvanovicz, inspector de specialitate din partea Primăriei orașului Nădlac – oraș ai cărui locuitori au făcut câteva puternice proteste stradale vizavi de lipsurile lotului unu – a solicitat și el cu insistență unele clarificări, mai ales după ce s-a făcut precizarea că „nădlăcanilor li s-a explicat detaliat câte subtraversări și de ce categorie are obiectivul în respectiva zonă și aceștia… au înțeles“.

Rumoare a stârnit și afirmația referitoare la termenul de garanție al „obiectivului“, de doar „48 de luni“ – cam cât la o mașină de spălat, după cum cu umor amar observa cineva. Firește s-au făcut afirmații și despre stadiul plăților lucrătorilor, a încasărilor de la CNDAR, a altor termene și specificații contractuale.

Recomandările redacției