intalnire PDL-PNL AradFilialele arădene ale Partidului Democrat Liberal şi Partidului Naţional Liberal s-au reunit, vineri, pentru a face un pas concret spre unirea forţelor celor două partide.
PDL a demonstrat, la Arad, că reprezintă un reper important a forţelor de dreapta, fapt confirmat la fiecare alegeri din anul 2004 încoace. Prin fuziunea PNL-PDL, Aradul poate fi cel mai important pol de dreapta al politicii româneşti.
„Cei peste 50 de primari, cei 600 de viceprimari şi consilieri locali, reprezentanţi ai celor două partide, arată supremaţia dreptei în judeţul nostru, iar întâlnirea de astăzi (n.n. – vineri) demonstrează că împreună suntem puternici, iar Aradul reprezintă un model de unificare a dreptei”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad şi preşedintele organizaţiei judeţene a PDL.

Comunicat de presă

Recomandările redacției