old boys lugojCu câteva ore înainte de victoria de la Lugoj, pe aceeași arenă evolua generația alb-roșie a „veteranilor” utiști. Vechea gardă, condusă de Gyuri Vaczi și Ionel Costin, a avut întâlnire cu „Vulturii” de altădată. S-a terminat egal, 3-3, cu goluri arădene semnate Toderaș (2) și Ungur.
Cu mențiunea că Marcel Vida a arbitrat meciul, Sandu Gaica și Imi Hirmler au început meciul cu Emil Szabo – Tavi Nadiu, Gabi Opitz, George Radu, Lucian Ciba – Cornel Adolf, Dan Stupar, Raoul Burtea, Adrian Negrău – Dorel Toderaș, Adi Ungur. În echipă au intrat Gabi Mihaly – Cornel Gaie, Ghiță Novac, plus, spre final, și cei doi antrenori.
După meci, trupa arădeană – căreia i s-au mai alăturat Gabor Biro, Dorel Cura, Mircea Axente, Viorel Sima sau Christos Metskas (ultimul a antrenat Lugojul în urmă cu patru decenii) – a colorat în roșu tribuna oficială, întregind o atmosferă minunată.

Recomandările redacției