evaluare

Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a s-a încheiat ieri cu proba scrisă la matematică. După cele trei zile de examen nici un elev nu a fost prins copiind. „Cei mici sunt mai cuminţi, însă sperăm ca anul acesta nici absolvenţii de clasa a XII-a să nu încerce să copieze la bacalaureatul, a căror probe scrise încep luni“, ne-a declarat profesoara Mariana Tocaciu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Notele obţinute de elevi la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu. Rezultatele vor fi afișate pe 27 iunie, până la ora 16.00. Tot în aceeași zi se vor putea depune contestațiile, până la ora 20.00. Rezolvarea contestațiilor se va face între 28 și 30 iunie, urmând ca rezultatele finale să se afișeze pe 1 iulie. În aceeaşi zi se va desfăşura prima probă scrisă, la Limba şi lietaratura română, din cadrul examenului naţional de bacalaureat, pentru absolvenţii claselor a XII-a şi a XIII-a.

Recomandările redacției