caprar1Preţul pe care-l vor plăti consumatorii industriali pentru energia electrică folosită va scădea de la 1 iulie cu 3% în medie. Anunţul a fost făcut de Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Conform acestuia, reducerea aceasta de preţ a fost posibilă prin cu reducerea taxei de cogenerare, reducere care a compensat „taxa pe stâlp”.

Anunţul preşedintelui ANRE a fost salutat de conducerea PSD Arad care, prin vocea lui Dorel Căprar, preşedinte al filialei judeţene a partidului şi deputat de Arad, consideră această reducere ca pe o nouă realizare deosebită a guvernului prezidat de Victor Ponta, menită să sprijine mediul autohton de afaceri. „Pentru mediul economic este esenţial să poată achiziţiona energie electrică la preţuri cât mai mici. Deşi procentul cu care se reduce preţul energiei electrice poate părea mic, pentru industrie şi pentru toţi marii consumatori este o veste foarte bună. Această măsură, ca şi altele, printre care pot enumera reducerea CAS la angajator, urmăresc sprijinirea mediului de afaceri şi stimularea creării de noi locuri de muncă. Mă bucur că guvernul reuşeşte să folosească contextul economic favorabil şi să ia decizii efective în sprijinul mediului de afaceri”, a declarat Dorel Căprar.

  • paula iovanovici spune:

    Consider ca este un prim pas important in restabilizarea profitabilitatii agentilor economici si a economiei care este din ce in ce mai globalizata iar acest pas facut de Guvernul Ponta nu poate decat sa incurajeze accesul pe piata de capital

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției