Maghici: „În niciun moment nu m-am îndoit de promovare!”

Sosit în iarnă la Pâncota, a fost poate cel mai constant fotbalist al Șoimilor în istoricul sezon 2013-2014, cel al promovării în liga secundă. Cassian Maghici s-a întors acasă după 12 ani, interval de timp în care a jucat pentru Apulum Alba Iulia, FC Brașov, FCM Tg. Mureș, Victoria Brănești, Voința Sibiu sau FC Botoșani. Ieri, Pavel Piroș, președintele alb-negrilor, a anunțat că înțelegerea cu polivalentul fotbalist merge mai departe, pentru încă un sezon.
– Te-ai întors acasă după mai bine de zece ani. Povestește-ne mai întâi despre prima parte a campionatului trecut, cea de la FC Botoșani, echipă care promova, în premieră, pe prima scenă.
– Am trăit o promovare istorică și frumoasă cu Botoșani, m-am simțit bine acolo. Am continuat cu ei după promovare, dar nejucând foarte mult, doar 8 meciuri, în iarnă am luat decizia, de comun acord, să reziliem contractul. Am rămas prieteni, chiar am vorbit recent cu domnul Cornel Șfaițer (n.r. președintele trupei moldave), l-am felicitat pentru parcursul bun de campionat.
– Campionat încheiat peste așteptări, pe locul 8.
– Mă bucur că fosta mea echipă și-a îndeplinit obiectivul, s-a salvat și a ocupat un loc foarte bun la final. Am rămas cu amintiri frumoase de acolo, cu prieteni buni. Au fost mai multe cauze care ne-au făcut să ne despărțim. Prietenii și oamenii care îmi sunt mai apropiați poate știu despre ce vorbesc… Am venit acasă.
– Poate a fost surprinzătoare alegerea ta, Șoimii Pâncota, în Liga a III-a.
– În urmă cu trei ani, vorbeam cu domnul președinte Pavel Piroș și i-am promis că dacă vin acasă să joc, prima dată o voi face pentru echipa la care va fi dânsul. În 5 minute am căzut de acord să mergem pe același drum. Cred că am făcut o alegere bună, știam că domnul Piroș are caracter și că se ține de cuvânt, am văzut dorința lui de a face lucruri frumoase. A fost o provocare și am simțit foarte mult că noi vom promova, cu toate că nimeni nu ne dădea nicio șansă, eventual a treia. Dar niciun moment nu m-am îndoit de noi. Am început prost returul, dar eram liniștit, știam ce vreau.
– Care a fost momentul în care ați simțit că veți fi campionii seriei?
– După victoria de la Național Sebiș din play-off. Am crezut tot grupul că terminăm primii, a fost un moment important. Aici să nu uităm că un merit foarte mare are și domnul Cuedan, a știut să ne mobilizeze și să ne țină concentrați și uniți, a fost foarte important. Venisem după o victorie foarte importantă, acasă cu Cugirul.
– În multe momente, poate și datorită faptului că au existat trei echipe arădene în play-off, liga a treia a provocat foarte mult interes în Arad. Cum ți s-a părut?
– Mie mi-a plăcut foarte mult. A fost și sistemul cu play-off în premieră, a apărut emulație, am fost 6 echipe acolo, dintre care 3 din Arad. Apropo de asta, în niciun moment nu m-am gândit la coaliții. Coaliții sunt la partide, noi am jucat singuri, 11 jucători, rezerve, antrenori, suporteri și conducători și am luat primul loc la o diferență destul de mare. A fost frumos, chiar mi-a plăcut, e frumos să joci fotbal când știi că ai miză.
– Ai purtat un tricou special…
– Acel tricou e în memoria copilului meu care a decedat după două zile de la naștere. Îl port mereu, să-mi aduc aminte de el. Va fi veșnic în sufletul meu și n-o să-l uit niciodată, oricâți copii voi avea de acum încolo. Promovarea o dedic memoriei lui și memo­riei bunicului meu, care a decedat chiar în dimineața meciului cu Ineului. Sunt cele mai importante ființe din viața mea, pe lângă familie, bineînțeles.
– Ce urmează acum?
– Mă simt ca la 18 ani, sunt acasă!
– Ce părere ai de noul proiect dedicat UTA-ei?
– Până acum se vede că e un proiect serios. Mai departe, depinde de ei. E un lucru bun că orașul nu a murit, când ne gândim că au dispărut atâtea echipe din Arad – CPL, Tricoul Roșu, Vagonul, Telecom și toate celelalte. Dacă suporterii și lumea din Arad merg lângă echipă, înseamnă că e echipa Aradului. Proiectul e făcut cu oameni și jucători din Arad, e un lucru foarte bun și bine gândit. Până acum au îndeplinit obiectivele, mai au și ei mult, am înțeles că vor cât mai sus. Când vrei așa, e OK. Când te mulțumești cu puțin, nu e bine deloc.