OBI

Mii de oameni s-au îmbulzit, azi dimineaţă, la Arad, pentru a se bucura de lichidarea de stoc oferită de un hipermarket care se mută din România.

Cozile de la case măsurau chiar şi 50 de metri, iar cumpărătorii au găsit și motive de ceartă, fiind la un pas să se ia la bătaie. Pentru că dorește să iși lichideze stocul, magazinul a oferit reduceri de 50%, motiv numai bun pentru clienți să ia cu asalt hipermarchetul și au fost atât de mulți încât nici cărucioarele nu mai existau decât în parcarea unui hipermarket alăturat. În doar două ore, rafturile s-au golit, iar oamenii s-au așezat agitați la rând. Cozile au ajuns să măsoare zeci de metri, astfel că toate culoarele dintre rafturi au fost blocate. Promoția ține toată ziua, însă sunt slabe șanse ca până diseară pe rafturi să se mai găsească vreun produs.

Cristian Cotuna

  • Ghita spune:

    Promotii cu reduceri de 50 % aplicate unor preturi umflate cu 70 % ! Aceleasi produse costau acum doua saptamani mai putin desi erau la pret intreg !

  • Sputnik spune:

    @Ghita, vorbesti prostii! Nu au fost marite preturile iar reducerile au fost pe bune! Romanul chiar se uita la pret si merge in 5 locuri pana isi cumpara un surub! Dovada sta si faptul ca sa golit magazinul.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției