monumentMinisterul Culturii a depus o plângere penală pe numele sculptorului Florin Codre, care a fost plătit cu zece milioane de lei pentru realizarea Monumentului Marii Uniri care trebuia să fie amplasat, anul trecut, în Arad, însă a fost abandonat în China.

Biroul de Presă al Ministerului Culturii arată, într-un răspuns transmis, marţi, la solicitarea Mediafax, că a fost depusă o plângere penală pe numele sculptorului Florin Codre, care nu a mai livrat lucrarea realizată în China.

S-a formulat o plângere penală împotriva sculptorului Florin Codre de către Ministerul Culturii, plângere care se află în curs de soluţionare.Deocamdată, Ministerul Culturii nu are date despre stadiul de soluţionare, procedura în acest moment nefiind publică”, se arată în documentul citat.

În paralel, Ministerul Culturii este în proces cu artistul pentru nerespectarea contractului dintre cele două părţi.

“Ambele demersuri vizează conduita sculptorului care, deşi s-a obligat faţă de Ministerul Culturii să realizeze Monumentul Marii Uniri de la 1918 şi să îl amplaseze la Arad, nu şi-a îndeplinit obligaţia nici până la acest moment, fără să ofere o justificare legală instituţiei. Prin urmare, ministerul a fost nevoit să uzeze de cele două pârghii legale puse la îndemna sa de legiuitor”, au mai precizat reprezentanţii Ministerului.

Iniţiativa ridicării unui monument reprezentativ dedicat Unirii de la 1 Decembrie 1918 a fost lansată în anul 2003 prin reînfiinţarea Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri.

Ministerul Culturii a organizat un concurs de proiecte şi a asigurat finanţarea. Proiectul câştigător a fost anunţat în toamna anului 2007, iar sculptorul braşovean Florin Codre a obţinut pentru realizarea lucrării sale zece milioane de lei de la Ministerul Culturii.

De atunci, municipalitatea nu a reuşit să-l contacteze pe autor.

Recomandările redacției