prune[1]

Poliţiştii din Vladimirescu au depistat, zilele trecute,în trafic, două transporturi ilicite cu aproximativ 10 tone de prune.

Doi bărbaţi, Olimpiu L. şi Daniel S.au fost depistaţi şi opriţi în trafic, pe DN 7,  în timp ce transportau, cu două autoutilitare, cantitatea de 7000 de kg de prune, respectiv 2400 de kg,în cel de-al doilea transport.

„La verificările efectuate, s-a constatat că documentele de provenienţă ale fructelor nu erau conforme, astfel încât, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, întreaga cantitate, în valoare de 6000 de lei, a  fost reţinută în vederea confiscării, iar cei doi şoferi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 1000 de lei”, preciza comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Recomandările redacției