otrava
Un tânăr de 18 ani, din Şicula, a murit după ce a consumat, accidental, otravă. Se pare că acesta a confundat substanţa letală cu bere, consumând conţinutul unei sticle care se afla într-o maşină.
Se pare că tânărul, în noaptea de duminică spre luni, împreună cu alţi prieteni, au chefuit la un bar din Ineu, după care au continuat petrecerea la Şicula. La un moment dat, victima s-a urcat în maşină de unde a băut dintr-un PET de bere, fără să ştie că, de fapt, este otravă.
Susre din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad ne-au declarat că băiatul a ajuns cu o ambulanţă în stop cardio-respirator şi, deşi s-au făcut manevre de resuscitare, viaţa tânărului nu a mai putut fi salvată. „Nu ştim cu exactitate ce s-a întâmplat şi nici ce substanţă a ingerat. Acest lucru îl va stabili Medicina legală. Oricum, s-a deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au provocat decesul pacientului”, ne declarau cadre medicale ale Spitalului Clinic Judeţean Arad.
La rândul său, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a deschis o anchetă şi urmează să audieze toţi martorii pentrz a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat de fapt. De asemenea, sticla de bere a fost ridicată şi urmează să fie analizată la un laborator autorizat, pentru a se afla care este substanţa care i-a fost fatală tânăruluui.

Recomandările redacției