judecata
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, printr-un rechizitoriu din 14 iulie a.c., au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Adrian Ştefan Tuto şi Dan Marian Mitroi (ambii aflaţi în stare de arest preventiv) şi a inculpaţilor Vasile Ioan Cosma şi Marian Radu Tincu (în stare de libertate), pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat.
“Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 09/10.01.2014, inculpaţii au sustras o motocicletă marca KTM dintr-o anexă a locuinţei persoanei vătămate C.C. din localitatea Sâmbăteni. Acelaşi tip de motocicletă a fost sustrasă de inculpaţi şi de la persoana vătămată C.H., din oraşul Pâncota”, preciza Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Persoanele vătămate se constituie părţi civile în cauză cu suma de 2.300 de euro, respectiv 1.800 de euro.

Recomandările redacției