curentataO copilă de 12 ani a ajuns la spital după ce s-a curentat, accidental, de un panou electric aflat la intrarea în blocul în care locuieşte. Se pare că aceasta a vrut să sune la interfon, pentru a i se permite accesul în imobil şi, din greşeală, a atins uşa metalică a panoului electric, curentându-se. O flămă produsă de contactul cu acesta i-a provocat fetiţei arsuri pe mâini, fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Membrii familiei tinerei fete sunt hotărâţi să dea în judecată ENEL, proprietarul de drept al panoului electric, pentru că nu l-a izolat corespunzător. Ba, mai mult, reprezentanţii companiei care furnizează curentul electric nu au întreprins nimic pentru remedierea situaţiei, rezumându-se doar a lipi un afiş pe panou cu menţiunea „pericol de electrocutare”.

Dr. Adrian Wiener, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Arad, ne declară că, într-adevăr, pe data de 16 iulie s-a prezentat, însoţită, o fată de 12 ani, cu arsuri de gradul doi şi trei, prezentând două puncte de intrare-ieşire de arc electric. Dar punctele erau infime şi, deşi i s-a propus internarea, părinţii au refuzat”.

  • adi spune:

    ce are electrocutarea cu poza aia despre ciuperca piciorului???

    • Jeny Budau spune:

      Sunt dezinformati , Adi , fetita are arsuri de gradul patru , nu sunt infime cum spun ei , si nu am refuzat nici o internare propusa . Va ramane cu cicatrici serioase si este in şoc anxio-depresiv cu fobie ptr energie electrica declansata .

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției