Lady

Evelin Marinaş şi Lazăr Andrei au adus zâmbete pe feţele arădenilor

Spectacolul de teatru şi muzică „My Fair Lady” a urcat miercuri seara pe scena Teatrului de Vară Ethos.

Muzicalul i-a adus în faţa arădenilor pe Evelin Marinaş (Eliza Doolittle), Lazăr Andrei (Henry Higgins) şi Vicenţiu Ţăranu (Alfred Doolittle), împreună cu alţi actori de operă şi operetă, care au reprezentat corul, adică personajele secundare. Regizat de Marcel Stănciunu, spectacolul i-a mai avut în distribuţia muzicală şi pe Mădălina Florescu, coordonatorul muzical, şi Cristian Balaş la vioară solo.

Amuzant şi cântat excelent de către distribuţie, „My Fair Lady” a reuşit să înveselească atmosfera gri ce a pus stăpânire pe Arad în ultimele zile. Însă tocmai din cauza acestei atmosfere, şi implicit din cauza vremii, spectacolul nu s-a putut desfăşura în toată splendoarea. Orchestra şi actorii au fost nevoiţi să împartă aceeaşi scenă şi prin urmare, aceştia din urmă au avut prea puţin spaţiu pentru a dansa şi a se mişca în voie. La asta s-au mai adăugat şi câteva probleme tehnice minore – microfoanele actorilor principali continuau să cadă, de parcă ar fi vrut dinadins să le facă meseria mai grea.

Deşi punerea în scenă a unei astfel de poveşti e o treabă dificilă, dat fiind că originalul este una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale Hollywood-ului, iar personajul principal este jucat de inegalabila Audrey Hepburn, versiunea românească a ridicat arădenii în picioare la finalul reprezentaţiei.

Dovadă că sunt cunoscători ai frumosului, publicul a fost încântat de versiunea în limba română a unor cântece ca „I Could Have Danced All Night” şi „With a Little Bit of Luck.”

Daiana Dămăcuş

 

Recomandările redacției