În amical, UTA și Naționalul nu s-au menajat

În amical, UTA și Naționalul nu s-au menajat

După amicalele din weekend (sâmbătă, la Sîntana și duminică, la Caransebeș), UTA se concentrează la meciul cu Național Sebiș, din turul II al Cupei României. Alb-roșiii se duelează miercuri cu cei de pe malul Crișului Alb, iar a doua zi pleacă în cantonament în Austria, la Mallnitz.

Roland Nagy a acceptat să anticipeze ce se va întâmpla pe arena din cartierul Sînnicolau Mic. „Vom întâlni o echipă bună în Cupă, s-a văzut și la Șiria, când pe teren a fost adversitate bună, la nivel de joc oficial, chiar dacă ambele suntem în perioada de acumulări. Logic că la joc oficial, cum a spus și „Știli” [Abrudean], altfel stau lucrurile. Vor fi jucătorii legitimați, vor fi alte formule. „Știli” e un antrenor ambțios, vor fi prezenți la promovare. Au fost multe schimbări și la ei, dar au venit jucători de calitate, care vor cântări greu. Dar și noi vrem să ne ridicăm după această promovare. Am făcut pasul, știm că ne așteaptă alte jocuri, cu alte adversare, mai organizate, mai antrenate. Sper să fie un spectacol bun, cred că va fi și lume multă la meci, e foame de meciuri oficiale. Știu că și Sebișul dă importanță Cupei României, dar încercăm să trecem și de turul acesta”, a comentat antrenorul utist.

Recomandările redacției