moneasa clatite2013Stațiunea Moneasa a găzduit și în acest an cunoscuta manifestare „Parada Clătitelor“, ajunsă la a XIV-a ediție. Pe durata a două zile, sâmbăta și duminica trecută, sărbătoarea a avut parte de un număr mare de vizitatori, veniți din Arad dar și din alte județe vecine.

Timpul frumos și cald a completat fericit eforturile organizatorilor – printre care Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean Arad și o serie de societăți comerciale ca sponsori – evidențiind odată în plus frumusețea stațiunii de la poalele Munților Codru Moma.

Dacă delicioasele clătite – umplute cu gem din toate fructele posibile dar și cu ciocolată – au fost vedetele necontestate ale festivalului, au putut fi degustate și… găluște slovăcești (de Nădlac) cu mac și nucă dar și numeroase alte preparate alimentare tradiționale inclusiv cele din carne. Ar fi de observat că la standurile unor partide au oferit vizitatorilor clătite la discreție.

Sâmbătă seara un grup de tineri au făcut senzație cu o enormă porție de… clătite flambate, oferite gratuit oaspeților, prima zi încheindu-se cu un foc de artificii.

A doua zi, duminică, sărbătoarea a avut parte de alte numeroase acțiuni dar și de vizitatori în plus, programele folclorice întregind meniul – alături de clătite, firește – acestei manifestări tradiționale.

Florica Bunaciu

Denis Cicortaș

Recomandările redacției