În urmă cu cinci ani, am pornit acest demers privind redefinirea identităţii cartierelor municipiului nostru pornind de la o realitate cât se poate de evidentă: Aradul este un conglomerat de cartiere, multe dintre acestea foste localităţi de sine stătătoare, dar care se încăpăţânează să-şi conserve identitatea. Arădenii, deşi acceptă – chiar cu mândrie – să se prezinte în faţa străinilor ca aparţinând cochetului şi civilizatului oraş din extremitatea vestică a României, fiind dispuşi să ofere oricând detalii referitoare la principalele puncte de atracţie din acest municipiu de tip occidental, în subsidiar şi, mai ales între ei, îşi definesc cu precădere identitatea de cartier. Găianul, pârneveanul, bujecanul, micălăceanul sau grădişteanul „de pământ” – adică individul care provine cel puţin dintr-o a treia generaţie de băştinaşi – foloseşte acest toponim identitar inclusiv pentru a se distanţa de „viniturile” contemporane, care populează în prezent blocurile ce s-au ridicat în jurul acestor cartiere tradiţionale. La biserica din Micălaca Veche, credincioasele cu poale şi cu fuste apretate chiar te întreabă despre locul unde stai: la case, sau la bloc? Desigur, această aplicaţie imobiliară este cât se poate de aleatorie, deoarece inclusiv „la blocuri” există oameni care sunt deja la a treia generaţie şi care au tot dreptul să se considere, la rândul lor, băştinaşi. Prin urmare, demersul nostru privind elaborarea Monografiilor tuturor cartierelor reprezentative ale Aradului a găsit răsunet în lumea istoricilor şi universitarilor arădeni, precum şi la nivelul edililor urbei noastre, astfel că astăzi toate aceste lucrări au fost elaborate. La urma urmei, aşa se scrie cu adevărat istoria municipiului Arad, ca o sumă a istoriilor acestor cartiere. Pe de altă parte, pe măsură ce adâncim cercetările privind cartierele Aradului, descoperim şi particularităţi extraordinare, multe dintre acestea adevărate bijuterii ale patrimoniului cultural mobil şi imobil, care au definit, pe vremuri, comunitatea băştinaşilor de aici. Toate cartierele au „zilele” lor de sărbătoare, fie în preajma hramului bisericilor, fie cu ocazia unor date calendaristice mai speciale. Redefinirea identităţii cartierelor arădene este un demers colectiv, în care trebuie să fie implicaţi cât mai mulţi cetăţeni – adevăraţii depozitari şi beneficiari ai valorilor mobile şi imobile acumulate pe parcursul veacurilor anterioare. De fapt, fiecare dintre noi moştenim o poveste „din bătrâni”, avem în albumul familiei o poză-document, rămasă de pe vremea bunicilor, vreun manuscris sau un caiet cu însemnări, un costum popular sau un sfeşnic de pe „vremea împăratului”. Pasul următor în ceea ce priveşte conservarea identităţii cartierelor Aradului ţine de conservarea stilurilor arhitecturale care definesc aproape fiecare cartier în parte. De exemplu, arhitectura „şvăbească” din Aradul Nou este o valoare care n-ar trebui nicidecum pierdută, după cum s-ar cuveni să păstrăm şi casele tradiţionale ale micălăcenilor, construite imediat după marea inundaţie din anul 1932.
