Hoti1Oamenii legii din Buteni au identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani bănuit de comiterea a două furturi, fapte rămase iniţial cu autori necunoscuţi.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 22/23 iulie, Daniel C. ar fi pătruns prin escaladarea porţii şi pe uşa lăsată descuiată într-un imobil din localitatea Cuied, de unde ar fi sustras o motocoasă. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, a fost recuperat.

„De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că acelaşi tânăr ar fi pătruns, prin smulgerea grilajului din fier şi dislocarea geamului, şi într-o societate comercială din Buteni, de unde ar fi sustras patru cartuşe de ţigări, de diferite mărci, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 600 de lei”, ne informa Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Tânărul este cercetat pentru furt calificat, iar verificările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Recomandările redacției