Turneul de șah se ține la Sala Polivalentă din Arad

Turneul de șah se ține la Sala Polivalentă din Arad

Se anunță lume multă și luptă încinsă pentru primele locuri în turneul principal la Banca Feroviară Open, unul din cele mai mari competiții de șah din țară. Peste 210 jucători din 18 țări s-au înscris deja.

Printre participanți, 56 de jucători cu titluri internaționale (GM, WGM, IM, WIM, FM, WFM) dintre care 10 mari maeștri și 25 de maeștri internaționali. Dintre fete, o singură mare maestră înscrisă în competiție până acum (Mihaela Sandu) și două maestre internaționale (Varga Klara și Eszter Dudas, ambele din Ungaria).

Favoriții principali rămân Fernec Berkes (Ungaria), Andrey Vovk (Ucraina) și Aleksander Mista (Polonia). Românii cotați cu șanse bune sunt maeștrii internaționali Tiberiu Georgescu și Lucian Filip.

De urmarit și evoluția mai multor juniori de valoare: Gabor Nagy (Ungaria), Bogdan Deac (România), Benjamin Gledura (Ungaria), Vladimir Lukovic (Serbia).

Vom putea vedea la lucru mulți medaliați la finalele nationale de copii și juniori din acest an de la Călimănești – Căciulata. La Arad vor juca 7 campioni naționali: Iulian Anghel (Vados Arad, U8), Mihnea Costachi (B14), Robert Năstase (B16), Ștefan Tomici (B18), Deac Bogdan (B20), Lehaci Miruna (F10), Diana Ciungan (F16). De asemenea, copiii care studiază șahul în Arad sunt așteptați la unul din cele trei turnee pe grupe de vârstă (sub 8, sub 10 și sub 12 ani), unde îi așteaptă numeroase premii.

Festivalul de șah va începe luni 4 august (turneele de copii încep marți 5 august) și va dura până duminică, 10 august.

Recomandările redacției