roli caransebes

Roli Nagy speră ca ai săi să-și fi intrat în mână pentru Cupă

Victoria de la Caransebeș a pus punct unei săptămâni pline pentru alb-roșii. Prestația utiștilor din meciul cu echipa lui Sorin Bălu a oferit o doză bună de încredere, trecând peste nemulțumirea provocată de accidentarea lui Adrian Voicu.

Antrenorul principal Roland Nagy a vorbit despre confruntarea de duminică dimineață, pe care a rezumat-o drept satisfăcătoare. „Suntem încă în faza acumulărilor, cei de la Caransebeș sunt în plin cantonament, dar am împărțit efortul. Peste puțin timp avem meci oficial, cu Sebiș, și am considerat că era important un joc cu adversar care a făcut pasul la liga secundă. Am mai văzut un jucător sau altul, iar ca joc, realizări și rezultat, normal că sunt lucruri mulțumitoare. Dar trebuie să muncim în continuare”, a notat antrenorul arădean.

 Deranj la Caransebeș

De partea celalaltă, antrenorul cărășenilor, Sorin Bălu nu și-a ascuns deziluziile. Unii dintre băieţii noştri şi-au arătat anumite limite şi cu siguranţă lucrurile nu vor rămâne aşa. Se vor lua câteva măsuri, pentru că unii dintre noi n-am înţeles că suntem la Liga a II-a şi trebuie să ne ridicăm la nivelul Ligii a II-a. Unii, chiar dacă sunt deja legitimaţi, probabil vor pleca, pentru că noi trebuie să avem în componenţă oameni puternici, nu oameni care pierd de o manieră categorică un meci cu o echipă dintr-o ligă inferioară”, a declarat tehnicianul, pentru portalul reper24.ro.

Recomandările redacției