Asistăm în aceste zile la polarizarea tuturor eforturilor politicienilor spre un singur deziderat, într-o singură direcţie: lupta pentru Cotroceni. Până şi atacurile mediatice, asezonate de informaţii de la instituţiile care deservesc Justiţia (se pare că sunt singurele instituţii care mai lucrează) se încadrează tot în lupta pentru Cotroceni. Pentru că plata unor poliţe, care sapă la temelia credibilităţii unor candidaţi, reprezintă tot o formă de luptă electorală, una mai neortodoxă dar specifică mediului politic românesc.
Dar, în mijlocul acestor dispute, cine guvernează România? Mai ales că însuşi şeful Guvernului intră în competiţie şi e de la sine înţeles că-şi va folosi poziţia de premier, cu tot aparatul executiv, pentru a-şi atinge scopul. E ca şi cum şoferul unui autocar se ceartă cu pasagerii, cum că unul mănâncă seminţe iar celălalt s-a descălţat, în timp ce vehiculul este scăpat de sub control şi merge în derivă pe un drum plin de serpentine. Poate că am forţat puţin comparaţia, că i-am dat o formă niţel suburbană, dar senzaţia de hazard în parcursul României din acest an nu face decât să întărească ideea de guvernare de „cartier”, cu Executivul la mâna unor interese politice şi/sau economice personale şi de grup.
În 2004, Adrian Năstase a procedat exact la fel şi, din postura de premier a candidat pentru Preşedinţia României. Nu analizez rezultatele guvernării de atunci, mă rezum doar la faptul că a fost o guvernare proastă, dar măcar Adrian Năstase a ţinut în frâu Executivul, iar la momentul intrării efective în campania electorală l-a desemnat premier interimar pe Eugen Bejenariu. Acum, Ponta mai mult se joacă de-a premierul, nici nu lasă puterea din mână şi mai avem vreo trei luni până la alegerile prezidenţiale. De asemenea, o mare diferenţă între momentul 2004 şi cel de azi este că acum zece ani prezidenţialele s-au desfăşurat concomitent cu alegerile parlamentare, deci mandatul lui Adrian Năstase oricum s-ar fi terminat. În cazul lui Ponta, o eventuală victorie a acestuia ar duce ţara din nou într-un impas, cu negocieri între partide pentru o majoritate, cu consultări la Cotroceni, cu posibila amânare a Bugetului pe anul viitor, cu atâtea neajunsuri de care România nu are nevoie acum. Totul, doar pentru a satisface vanitatea şi setea de putere a unui nou om-stat: Victor Ponta.
