ajfcondDeși s-a vehiculat inițial același format pentru prima divizie fotbalistică arădeană, după Adunarea Generală de la începutul săptămânii s-a luat decizia ca sezonul 2014-2015 să reunească la start 14 echipe.

Retrogradată la „masa verde” din cauza datoriilor, Semlecana Semlac merge în liga imediat inferioară, iar dinspre Șoimii Tauț, cealaltă grupare sancționată anul trecut, n-a apărut niciun semnal cu privire la intențiile de viitor. Salvată – în varianta cu 16 echipe – datorită exluderii celor două, Foresta Oil Sp. German s-a înscris în Liga a V-a.

Prima etapă se joacă pe 9 august, după următorul program: UTA II Șiria – Gloria Arad, Șoimii Lipova – Național II Sebiș, Victoria Zăbrani – Aqua Vest Șofronea, Frontiera Curtici – Progresul Pecica, Crișul Chișineu Criș – Voința Mailat, Unirea Sîntana – Victoria Lunca Teuz (Cermei), Păulișana Păuliș – Banatul Sînnicolau Mic. Prima clasată merge la baraj, ultimele două retrogradează, a anunțat Vasile Rad, secretarul general al AJF Arad.

 2 x 16 în Liga V

A doua ligă arădeană are aceeași structură și începe pe 16 august. Din seria A fac parte AS Aluniș, Atletico Arad, Cetate Săvîrșin, Înfrățirea Iratoșu, Mureșul Zădăreni, Olimpia Bîrzava, AC Șagu, Speranța Turnu, Unirea Șeitin, Victoria Felnac, AS Vinga, Voința Munar, FC Zimandu Nou, CS Glogovăț, FO Sp. German și Semlecana Semlac. Seria B cuprinde echipele Avântul Tîrnova, Cetate Dezna, Crișul Alb Buteni, Unirea Gurahonț, Dacia Beliu, Flacăra Țipari, Frontiera Pilu, Olimpia Bocsig, Recolta Apateu, Șoimii Șimand, Steaua Grăniceri, Viitorul Satu Nou, Viitorul Șepreuș, Vulturii Socodor, Șoimii II Pîncota și Podgoria Ghioroc. Pe celelalte grupări le așteaptă Liga a VI-a.

În altă ordine de idei, Adunarea Generală a AJF a votat ca președintele Adrian Lucaci să îndeplinească și rolul administratorului special, esențial în procesul de insolvență.

Recomandările redacției