Flavius Pavel începe o nouă experiență

Flavius Pavel începe o nouă experiență

Atacantul arădean care a jucat anul trecut pentru UTA, reușind promovarea, s-a despărțit de alb-roșii în această vară și a devenit componentul trupei din Lipova, echipă antrenată de Marius Grad.

 „Am găsit o echipă bună, cu jucători tineri, muncitori, unii au mai activat la Liga a IV-a. Lotul e bun și închegat, au rămas pe loc mulți dintre cei care au reușit promovarea. După un an împreună, putem spera la un obiectiv mai îndrăzneț. În plus, sunt din nou coleg cu prietenul meu Florin Trifoi, n-am mai jucat de la juniori împreună!”, a remarcat Flavius Pavel.

Experimentatul fotbalist trecut pe la mai toate „divizionarele” sau promovatele arădene din ultimii ani anticipează un campionat echilibrat. „La promovare văd Gloria și, apoi, Pecica. Dincolo, echipa cartierului meu, Banatul Sînnicolau Mic, ar putea avea viață grea. Cred că va fi un campionat animat, din toate punctele de vedere. Toate echipele s-au întărit, cât de cât”, a comentat Pavel.

Recomandările redacției