Reţeta de succes oficială a românului are trei paşi simpli: treci Bacalaureatul, absolvi o facultate şi în final obţii o slujbă, de preferabil bine plătită, care te va ajuta să-ţi trăieşti viaţa în linişte. Reţeta e simplă, dar mulţi tind să nu o înţeleagă sau să nu îi dea Absolventi 2importanţă. Şi atunci, când rezultatele la Bacalaureat arată că în mod incredibil, mai mult de jumătate dintre arădenii prezenţi la „examenul vieţii” l-au picat, ce e de făcut?
Guvernul român s-a tot gândit şi a venit cu o soluţie simplă pentru a rezolva o problemă aparent la fel de simplă. Cei care nu au trecut Bacalaureatul vor fi ajutaţi să intre pe piaţa muncii ca nişte oameni adulţi ce sunt. Din nefericire însă în Arad schema nu are prea mult succes. Tinerii noştri ori habar nu au ce trebuie să facă, ori mai degrabă nu sunt interesaţi de a deveni angajaţi. În fond au 18 ani şi au falsa impresie că lumea va sta în loc până când vor împlini ei o vârstă mai „propice” muncii.
Absolvenţii au avut la dispoziţie două luni pentru a se înscrie în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) drept persoană în căutarea unui loc de muncă. Şi au făcut-o, nu-i vorbă… În luna iunie, numărul celor înscrişi în evidenţele AJOFM Arad a fost de 20 de persoane. Totuşi, în luna cireşarului, cei 3,353 de elevi înscrişi la Bacalaureat plănuiau în primul rând să treacă examenul şi să intre la facultate. Până aici, nimic de condamnat.
În luna iulie însă, şocul a lovit judeţul: mai mult de jumătate de elevi au primit mai puţin de nota şase per total şi/sau o notă sub cinci la cel puţin una dintre materii. Prin urmare, mai mult de 2.000 de tineri arădeni nu au depăşit ultimul obstacol ce stătea în calea vieţii lor de adult responsabil. Cei de la AJOFM au aşteptat valuri de absolvenţi care să se înghesuie pe uşa lor, gata pregătiţi pentru a deveni persoane mature şi angajate. Au venit doar 415, mai puţin de jumătatea jumătăţii numărului total.
Numărul înscrişilor nu a crescut prea mult de anul trecut, când au fost aproximativ 400 de absolvenţi înregistraţi în baza de date AJOFM. Numărul total de anul acesta este de 439, dacă sunt număraţi şi cei patru tineri care au apelat la ajutorul Agenţiei imediat după terminarea anului şcolar. Ioan Fodor, şef de agenţie locală AJOFM, declară: „Şcoala se termină la sfârşitul lunii mai, dar în unele cazuri anul acesta s-a terminat în 29 sau 30 mai, de aceea sunt doar patru candidaţi în luna aceasta. În iunie s-au înscris 20, iar în iulie, 415. Precizez că aceştia sunt doar absolvenţii de liceu, promoţia 2014. Acum urmează se fie depuse dosarele pentru indemnizaţia de şomaj, deoarece termenul de 60 de zile în care absolvenţii au timp să îşi găsească un loc de muncă a expirat săptămâna trecută.”
Unul dintre motivele pentru care numărul celor înregistraţi la AJOFM în perioada aceasta este atât de mic, este că mulţi dintre absolvenţi aşteaptă sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Asta este aparent un lucru bun, care denotă interes în a urma paşii reţetei de succes oficiale româneşti. Cei de la AJOFM însă cred că este posibil ca numărul absolvenţilor care le vor trece pragul în toamnă să fie mai mare decât cel din vară. Pentru cei obişnuiţi să vadă partea plină a paharului, şi astea sunt veşti bune. În fond, timpul nu se opreşte în loc pentru nimeni şi nici un alt moment din viaţă nu este mai propice pentru începerea unei cariere decât anii tinereţii.
Daiana Dămăcuş

Recomandările redacției