nastaseFostul mare tenismen român a fost prezent ieri la Arad, cu ocazia celei de-a X-a ediţii a turneului internaţional feminin ce îi poartă numele. Aşteptat la Activ Club de numeroşi fani, pentru tradiţionalele sesiuni de autografe şi fotografii, Ilie Năstase a ajuns în oraşul nostru la invitaţia specială a directorului turneului, Anela Freer.
„De vreo 10 ani mă tot bate la cap Anela să vin la Arad şi până la urmă mi-am ţinut promisiunea. Am mai fost aici când eram copil, aveam vreo 12-13 ani şi jucam pe echipe. În privinţa turneului de aici felicit organizatorii, în special Consiliul Judeţean, e un lucru bun pentru tenis. Federaţia ar trebui să vă mulţumească pentru că promovaţi tenisul. E o bază frumoasă aici, îmi place ce văd, aş vrea să fac şi eu una la fel la Bucureşti”, a spus Ilie Năstase.
Fostul câştigător de US Open şi Roland Garros apreciază turneele de 10.000 de dolari, care sunt primul pas spre performanţă: „Şi pe vremea când conduceam Federaţia aveam 32 de astfel de turnee, dar am fost criticat că erau prea multe. Important e că se joacă tenis şi se vorbeşte de oraşul respectiv, eu aş face mai multe turnee pentru copii până în 17 ani”.
„Copile, insistă la simplu!”
Fostul mare campion a vorbit şi despre noua vedetă a tenisului mondial, Simona Halep, dar şi despre tenismenul arădean Marius Copil: „Ştie ea ce are de făcut, nu are rost să îi dau eu sfaturi. Bănuiesc că îşi doreşte mult să câştige un Grand Slam. Copil ar trebui să joace mai mult la simplu şi să nu se concentreze atât de mult pe dublu.”
Înainte de a părăsi Activ Club, Ilie Năstase a urmărit şi finalul unui meci din turul 1 al ITF Arad, de pe terenul central. Per total, fostul mare tenismen s-a declarat plăcut impresionat de primirea de care a avut parte în oraşul nostru, dar şi de atracţia arădenilor pentru tenis.

Recomandările redacției