feussiConfruntat cu cruda realitate de la Arad în returul stagiunii trecute, camerunezul Patrice Feussi părea să-și fi găsit liniștea odată cu transferul la ASA Tg. Mureș. Nici în orașul de unde a plecat marele Ladislau Boloni n-are însă parte de timpuri diferite, dar din alte cauze.
Serviciul pentru Imigrări Mureș i-a controlat situația și a descoperit că fotbalistul antrenat de Adrian Falub n-a făcut demersurile necesare pentru prelungirea permisului de ședere în România și, ca atare, prezența sa aici e ilegală.
„Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Mureş au emis pe numele cetăţeanului camerunez o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile”, se arată în comunicatul prezentat pe gsp.ro. Sursa citată oferă completarea lui Vasile Tohănean, responsabilul clubului ASA cu această problemă, care a precizat că Feussi a primit o amendă contravenţională în valoare de 800 de lei, iar după ce o va achita, acesta va trebui să părăsească teritoriul României. Însă poate reveni rapid, iar clubul se va ocupa de depunerea unui nou dosar la Serviciul de Imigrări pe numele jucătorului.
Mereu probleme cu africanii
Legislația nu-i ajută deloc pe fotbaliștii africani care-și caută norocul departe de țările lor. Deși petrecut în urmă cu un deceniu, e relativ proaspătă în memorie pătrunderea oamenilor legii în vestiarul UTA-ei și încătușarea nigerianului Yahaya Makama, care avea aceeași problemă. Mijlocașul care apucase să debuteze la UTA a fost trimis la centrul de cazare al străinilor din Horia și probabil deportat. Recent, două cluburi arădene au fost nevoite să-și lase „perlele negre” acasă pentru că legea nu le-a permis ieșirea din țară pentru cantonament: divizionara secundă Șoimii Pâncota nu-l are în aceste zile pe senegalezul Issa, în timp ce UTA nu contează pe Mansour. Ambii sunt în circuit pentru că echipele au „sateliți” și se antrenează acolo.

Recomandările redacției