Pe lângă rolul îndeplinit la UTA, Codru Grădinariu e și responsabil cu implementarea unui program al Federației Române de Fotbal, cel de formare al managerilor de proiect. Ce presupune? „Cursul pentru manager de proiect prezintă modalitățile de accesare a fondurilor europene pentru sport, dar nu numai. Federația are nevoie de oameni în teritoriu care să știe să facă acest lucru, încet-încet, așa se va pune problema. Iar prin acest curs se pregătesc oamenii pentru momentul în care se dă drumul fondurilor”, a explicat fostul component al Bătrânei Doamne din anii 90.
Mișcarea depinde însă și de statutul AJF Arad, instituție prin intermediul căreia se organizează aceste cursuri. Forul fotbalistic arădean a intrat recent în insolvență, așa că reprezentanții FRF au anunțat că așteaptă limpezirea situației, urmând să anunțe data exactă la care dă drumul proiectului.
A1 208
Accident pe drumul spre Horia
citește mai mult »