cionca acl 1Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PDL Arad, este de părere că proiectul de lege privind scutirea persoanelor fizice de executarea silită a imobilelor este„ o nouă gogoașă electorală marca PSD”. Liderul PDL Arad spune că, prin acest proiect, cei din PSD nu vor decât să-i amăgească pe români pentru a le lua voturile la alegerile prezidențiale. „Deși semnatarii acestui proiect pretind că vor să modifice Codul Civil astfel încât persoanele care au luat cre­dite ipotecare și nu le pot achita să poată beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, cei din PSD nu vor decât să-i amăgească pe români, în speranța că le vor lua votul la alegerile prezidențiale. Spre exemplu, PNL a cerut introducerea falimentului personal ca parte integrantă a noului Cod al inslovenței, dar cei din PSD au tergiversat Legea în Parlament. Încă din 2010 proiectul a fost adoptat de Senat, dar niciuna dintre multiplele personalități ale lui Victor Ponta (premier, de­putat, președinte de partid, persoană fizică) nu au înțeles statutul de debitor pentru a finaliza și a pune în aplicare o pârghie care ar aduce sănătate în economie și ar folosi atâtor români cu rate la bănci”, a declarat Iustin Cionca, completând prin a spune că PSD nu a vrut „falimentul personal”, dar oferă, în schimb, pomeni electorale, precum ini­țiativa lui Ilie Sârbu care oferă doar o scutire temporară, doar cât au nevoie de voturile românilor. Tot despre acest proiect de lege privind scutirea persoanelor fizice de executarea silită a imobilelor, prim-vicepreședintele PDL spune că nu are nicio șansă să devină lege, deoarece nici Guvernul condus de către ginerele inițiatorului său nu este de acord cu astfel de inițiative. Iustin Cionca mai spune că acest proiect nu este altceva decât o nouă înșelătorie menită să ascundă cele 36 de taxe și impozite introduse de Guvernul Ponta. „În luna iunie a acestui an, Victor Ponta a transmis Sena­tului că Guvernul nu susține pro­punerea legislativă intitulată «Lege pentru amânarea executării silite a persoanelor fizice care au accesat credite în franci elvețieni». Potrivit adresei semnate chiar de Victor Ponta, o astfel de măsură încalcă dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul de proprietate, precum și dispozițiile articolelor privind libertatea economică și economia din Legea fundamentală. Vedem că premierul nu se grăbește să infirme inițiativa socrului său, deși știe bine că aceasta nu va deveni lege niciodată. Este dovada clară că cei doi au pus la cale împreună noua înșelătorie, menită să ascundă realitatea crudă a celor 36 de taxe și impozite servite românilor de guvernarea PSD”, a mai declarat prim-vicepreședintele PDL Arad, Iustin Cionca. Totodată, Iustin Cionca se întreabă de ce tocmai acum s-a ajuns la această inițiativă, deși problema există de mult timp, cine plătește pentru această măsură și cum își recuperează băncile banii.  „Nu pot să nu mă întreb de ce tocmai acum s-a ajuns la această ini­țiativă? Problema există de câțiva ani, cum de abia acum, în pragul alegerilor prezidențiale, cei din PSD se gândesc și la oamenii care își pierd casele? Pe fond, măsura ar putea fi una benefică, dar rămâne o întrebare simplă: cine plătește? Cum își recuperează băncile banii sau, dacă nu și-i recuperează, cum poți obliga băncile să-și asume pierderile?”, se întreabă liderul PDL Arad. Tot la categoria „pomeni electorale” a trecut, Iustin Cionca, și redu­cerea CAS, care nu se mai produce, amnistia pentru pensionarii care și-au cumpărat pensionarea înainte de termen, amnistia fiscală pentru mamele care au încasat ilegal venituri suplimentare pe lângă indemnizație, electorata, programul „prima mașină”, creșterea pensiilor, o sumă de bani pentru medici și profesori începători, toate, coincidență sau nu, numai în ultimul an.

Recomandările redacției