inecUn tânăr de 21 de ani a avut un atac de panică joi dimineaţă, la Ştrandul Neptun. Mai multe persoane aflate la faţa locului au alertat autorităţile la numărul de urgenţă 112.  O ambulanţă SMURD s-a deplasat de urgenţă la locul accidentului, astfel că personalul medical i-a oferit îngrijiri medicale. Aceştia au constatat ca nu a fost vorba de un înec, tânărul doar a înghiţit mai multă apă, după ce s-a panicat. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Arad pentru tratament şi investigaţii, unde a rezultat că sănătatea lui se află în afara oricărui pericol. În urma analizelor, va reieşi cât a fost de afectat de incidentul petrecut în bazin.

„Nu e vorba de un înec propriu-zis, a nimerit într-o apă care l-a depăşit, s-a panicat, a făcut o sincopă. Când au sosit medicii, acesta era conştient, cooperant, nu a fost vorba de un înec. Acum e la analize, e bine, nu a înghiţit prea multa apă, radiografia pulmonară este relizată şi e în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Arad, Adrian Wiener.

Recomandările redacției