ineunou2CS Ineu a intrat într-o nouă etapă a existenței ei. Odată cu preluarea frâielor de către omul de afaceri arădean, Rolland Szabo, s-a ales calea reconstrucției lotului mergându-se în special pe fotaliști tineri din propria pepinieră. Însă, proiectul principal se axează pe înființarea unei Academii de Copii și Juniori, autoritățile locale dându-și deja girul în acest sens.
Centru solid până la prima zăpadă
Fiindcă au fost destule lucruri de pus la punct la prima echipă, ce a fost reconstruită din temelii, „oficialii” Ineului nu au prea mult timp să se ocupe și de Centrul de Copii și Juniori. Încă nu există un șef aici, dar Cristian Sculici promite că totul se va clarifica în lunile ce urmează. „Am plecat puțin mai greu la drum decât am sperat, dar asta nu înseamnă nu ne vom organiza așa cum vom dori. Până la iarnă, vom am avea un centru solid, iar lucrările la construcția clădirilor din cadrul Academiei vor fi avansate. Până una alta, ne-am înscris grupele de copii în campionatele județene, iar echipa a doua va evolua în Liga a 6-a sub comanda lui Eci Sas”, ne-a mărturisit tehnicianul zărăndanilor, un specialist în organizarea activității la copii și junior, dovadă funcția de șef al Comisiei de specialitate din cadrul Asociației Județene de Fotbal Arad.
Fără Păcurar, Simtulescu așteaptă actele
„Telenovela” revenirii lui Păcurar sub comanda lui Cristian Sculici s-a încheiat nefericit pentru talentatul ata­cant. Acesta nu va face parte din lotul Ineului și asta pentru că: „Nu am nicio certitudine că îi va sta capul doar la fotbal. Talent are cu carul, dar, i-am spus și lui de nenumărate ori, pentru mine contează foarte mult și disciplina. A avut câteva episoade și în această vară în care mi-a demonstrat că încă nu s-a schimbat  așa cum mi-aș fi dorit eu”, a precizat Cristi Sculici, despre fotbalistul care – probabil – va evolua în Liga a IV-a, la Frontiera Curtici. În schimb, pentru tânărul fundaș central, Dragoș Simtulescu, ineuanii mai așteaptă actele de la Bușteni, în așa fel încât să-l poată legitima la FRF.
„Răsplătim răbdarea și încrederea prin muncă și seriozitate”
Cristian Sculici e conștient că Ineul va avea o stagiune dificilă, de tranziție în Liga a III-a, obiectivul echipei fiind salvarea de la retrogradare. „Când am acceptat funcția de antrenor al Ineului știam exact la ce mă înham. Aveam de reconstruit o echipă în special foarte tineri, la care am alipit și câțiva cu experiență. Până la urmă, eu zic că am găsit un echilibru între ei și avem și calitate, numai că există și formații de un alt calibru în seria noastră. Tocmai de  aceea, avem nevoie de încrede­rea și răbdarea conducătorilor și spectatorilor, urmând ca noi să le răsplătim prin muncă și seriozitate. Este foarte important să începem cu dreptul acest campionat în fața unui adversar abordabil. O echipă în formare ca a noastră depinde foarte mult de factorul psihic și trei puncte contra Lugojului ne-ar face bine la capitolul moral”, a adăugat antrenorul zărăndanilor.

Recomandările redacției