tn1Doi tineri s-au răsturnat cu maşina în şanţ, duminică, în jurul orei 13.00, în timp ce se deplasau pe drumul naţional Arad-Timişoara, în apropierea localităţii Şagu. Unul dintre ei, a decedat pe loc. Aceştia se aflau pe drumul dintre Şagu şi Vinga, când, într-o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul volanului şi a derapat cu maşina în şanţ. Autoturismul a fost propulsat din nou pe carosabil, cu roţile în sus. Accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum şi neatenţiei în conducere. O ambulanţă şi un echipaj de descarcerare s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, întrucât una dintre persoanele aflate în autoturism era încarcerată. În urma cercetărilor, se pare că a fost vorba de doi fraţi, un tânăr de 19 ani şi unul de 29 de ani, care se deplasau spre Timişoara într-un autoturism Seat.

„A pierdut controlul volanului, într-o curbă, şi în urma impactului, au fost accidentate două persoane, iar unul dintre ocupanţii autoturismului a fost încarcerat”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Pasagerul de pe locul din dreapta a decedat pe loc, iar şoferul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Arad, pentru tratament şi investigaţii.

„Este vorba de doi fraţi, unul dintre ei nu a ajuns la spital, a fost deces la faţa locului. Unul dintre ei, a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, însă în afara câtorva zgârieturi, nu are nimic, nici nu a necesitat internare. Celălalt a decedat pe loc. N-a mai fost transportat la UPU”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Arad, Adrian Wiener. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.

Recomandările redacției