vanatoareO bătălie începută în urmă cu câţiva ani de mai multe asociaţii de vânătoare împotriva Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Arad a ajuns în atenţia Curţii de Conturi. În urma unui control, Curtea de Conturi a decis să ceară Departamentului Ape Păduri şi Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului anularea contractelor de gestiune încheiate cu AJVPS. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat pe 13 august un dosar prin care Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură cheamă în judecată AJVPS Arad şi Inspectoratul Regional de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea, având ca obiect anularea actelor administrative cu pricina.
Omul de afaceri Cristian Chişmorie, cel care a coordonat acţiunile împotriva AJVPS, susţine că acţiunea Departamentului Ape, Păduri şi Piscicultură vine ca urmare a plângerilor făcute de asociaţiile de vânătoare. „Mai multe asociaţii de vânătoare au făcut plângeri împotriva mo­dului în care au fost încheiate cele 21 de contracte de gestionare a fondurilor de vânătoare. Am cerut şi noi în instanţă aceleaşi lucruri, dar faptul că Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură a deschis un proces dă o mai mare greutate demersului nostru”, ne-a declarat Chişmorie.
Pe de altă parte, avocaţii care reprezintă AJVPS, uşor amuzaţi, ne-au comunicat că acţiunile întreprinse de Asociaţa Bocriţa, Asociaţia Lostriţa şi Primăria Târnova sunt nule, efectuate cu depăşirea tuturor termenelor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar adresa Curţii de Conturi prin care se comunică petenţilor măsurile luate, este totalmente fără valoare juridică.

Recomandările redacției