roli codruSe încheie așteptarea și pentru gruparea alb-roșie, care azi are primul meci de campionat. Trupa lui Roland Nagy e în Oltenia, în comuna Ișalnița, unde o așteaptă Viitorul Municipal Craiova.
Înainte de a se referi direct la confruntarea cu fosta „Apă Craiova”, antrenorul principal al alb-roșiilor a vorbit despre trecut, senzații nebănuite și așteptări. „Am onoarea să fiu antrenorul echipei în momentul de față și mă bucură. UTA resposanbilizează întreg staff-ul, nu doar pe mine. Împreună, am trecut o etapă. Pe cât de ușoară a părut Liga a IV-a, suporterii au fost lângă noi și știu exact cum au stat lucrurile. Nu pot să uit un joc: acel 3-4 de la Timișoara, când jucam la UTA. Nu-l voi uita niciodată, indiferent unde aș merge și ce aș face. Acum, din altă postură, mărturisesc că m-au trecut fiori după ce am văzut câtă lume a venit alături de noi la Lugoj”, a confesiunea surprinzătoare a antrenorului ară­dean.
„Începe războiul, e important să începem cu dreptul. Dorim tot timpul maxim, fără ca acest lucru să reprezintepresiune, presiunea face parte din progres. Îmi place să spun că primim de la fotbal exact ce îi dăm. UTA ne obligă să facem faimă, fie și la nivelul ligii a treia și să facem pasul spre liga a doua. Întâlnim o echipă ce s-a mișcat, a ajuns la Ișalnița, lângă un primar căruia îi place fotbalul și îi susține. E croită după temperamentul oltenilor, se știe că vine UTA, va fi un imbold mai mare pentru ei. Din informațiile strânse, jucăm pe un teren îngust, cu gazon așa și așa, nu ne așteaptă joc ușor, ei fiind după înfrângere la Mehe­dinți. Va fi joc de luptă, așa cum obișnuiesc echipele mai mici, dar suntem dornici să înce­pem!”, a subliniat Roli Nagy
Vlad, Gheorghiță (suspendat), Wild, Leucuța și Dobrean (accidentați) nu intră în calcule. Echipa probabilă a utiștilor: Mitrea – Ad. Popa, Botiș, Ad. Voicu, Suslak – Copil, Chindriș, Varga, Hlistei – Dragoș, Ousmane.
Arbitrează Ovidiu Robu, din Popești Leordeni, asistat de doi hunedoreni – Alin Saraol (Deva) și Marius Pavăl (Simeria). Observatori sunt Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin) și Stelian Sandu (Târgu Jiu).

Recomandările redacției