uta craiovaErau rafale torențiale la debutul alb-roșiilor în Liga a III-a, dar 35 de fani sosiți de acasă i-au încălzit pe utiști la Ișalnița, prima bornă din campionatul 2014-2015. Accidentarea lui Copil i-a dejucat lui Roli Nagy planurile inițiale, însă antrenorul a reacționat, Chindriș a intrat în primul unsprezece și aventura a început.
UTA a fost mai insistentă în atac după primul fluier, șutul lui Ousmane a trecut puțin peste transversală (6), apoi portarul Vișan a fost mai rapid decât doi utiști care urmăreau centrarea lui Nădăban (15). Nerostit, refrenul „Dacă ploaia s-ar opri” a fost ascultat, însă terenul a rămas greu și construcția n-a mers conform planului. Dezavantaj și pentru olteni, iuți, tehnici și agresivi, în sensul bun al cuvântului.
Bodea a reținut „libera” activului Șerban de la 25 de metri (26), apoi arădenii au trăit o primă bucurie: Norbi Varga a centrat de pe dreapta către bara a doua, iar Cătălin Hlistei a avut „cap” și a deschis scorul (33)!
Blondul putea face 2-0 când a reluat, tot cu capul, cornerul executat de Suslak, dar n-a nimerit cadrul porții (40).
Partea a doua a început cu oltenii mai hotărâți. Șerban a tras înșelător de la 18 metri ușor lateral stânga, dar tot ce a reușit a fost un gol turcesc (54), după care utiștii aveau să simtă fiori puternici: căpitanul Scarlat a șutat pe jos, din dreapta suprafeței de pedeapsă arădene, în bară!
UTA s-a înviorat după ce a intrat Voicu, pe care Roli Nagy l-a jucat mij­locaș dreapta. Experimentatul fotba­list a apărut de două ori la finalizarel. Mai întâi portarul Vișan i-a parat execuția din careul mare (70), apoi același goalkeeper a reușit să-i blocheze contraatacul pe care l-a inițiat Ousmane (72).
Arădenii au mai avut o șansă bună la lovitura liberă executată bine de Burlă de la 25 de metri, mingea a mers peste poartă (77).
Ultimul sfert de oră i-a găsit pe olteni într-o căutare disperată a egalării. Bodea a fost inspirat, colegii lui s-au făcut arici în fața careului mare, minutele s-au scurs și utiștii au trăit o primă bucurie alături de fanii care le-au cântat tot meciul!
Craiova: Vișan – Chircan, Grigorie (60 Sârmon), Istudor, Daniel – Nuță, Flori, Țucă (80 Mirescu), L. Scarlat – C. Scarlat (46 Țărnovici), Șerban.
UTA: Bodea – Ad. Popa, Botiș, Filaret, Suslak – Hlistei (68 Burlă), Chindriș, Varga, Nădăban (68 Ad. Voicu) – Rus (60 Dragoș), Ousmane (89 Cotoc).
Arbitri: Ovidiu Robu (Popești Leordeni) – Alin Saraol (Deva),i Marius Pavăl (Simeria). Observatori: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin), Stelian Sandu (Târgu Jiu).

Recomandările redacției