…suferă din cauza lui Victor Viorel Ponta. Este vorba de Ghiţă ciobanul, din Jina, devenit celebru după şirul de reclame de la o firmă de telefonie mobilă. Respectiva firmă a întrerupt colaborarea cu simpaticul cioban după ce acesta s-a pozat cu premierul Victor Viorel Ponta, dar şi cu alţi politicieni. Iar politica firmei e cu totul alta decât cea a politicienilor, respectiva multinaţională nedorind să-şi asocieze imaginea cu cea a unor politicieni, indiferent de culoarea lor politică.

Revenind la Ponta şi la apropiatele alegeri, unde actualul premier este principalul favorit să devină viitorul preşedinte al României, de menţionat că această candidatură şi mai ales prezumtivul ei rezultat nu sunt de bun augur pentru România, cel puţin pe termen scurt. Aşa că, s-ar putea ca exemplul singular pe care l-am dat, în ceea ce-l priveşte pe Ghiţă ciobanul, să se multiplice, într-un alt context, desigur, dar tot cu impact economic. În varianta scenariului cu Ponta preşedinte, România riscă să fie blocată vreo trei-patru luni, cu efecte negative inclusiv asupra anului viitor. Practic, însuşi faptul că Ponta se va suspenda pe perioada campaniei electorale presupune deja o criză guvernamentală. Automat, conform Constituţiei, …Preşedintele României va desemna un al membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern (art. 107, alin. 3, Constituţia României). Deci, autosuspendarea lui Ponta (cea mai verosimilă decizie, deoarece Ponta nu va pleca din scaun până ce nu va fi sigur de funcţia de preşedinte al României) va fi urmată de desemnarea unui premier interimar de către… Traian Băsescu. Iar Băsescu poate desemna pe oricine premier, cu condiţia să fie membru al Guvernului, chiar şi pe Şova, pe Ioana Petrescu, de la Finanţe, pe udemeristul Korodi sau Gabriela Szabo. Ponta nu poate lăsa „moştenire” funcţia de premier, ceea ce ar retensiona activitatea în guvern, un Guvern care va deveni inactiv de tot, care oricum ar fi avut ca principală preocupare campania. Şi uite-aşa se vor duce 45 de zile în care România va avea de suferit.

Mergând mai departe cu prezumţia că Ponta va fi viitorul chiriaş de la Cotroceni, o altă lună de zile se va pierde cu instalarea acestuia, cu desemnarea unui nou premier, care îşi va alege un nou cabinet, ce va trebuie să depună jurământul. Toţi aceşti paşi înseamnă un alt blocaj, ce culminează cu faptul că vom intra în anul 2015 fără să avem votat Bugetul de Stat. Pe cale de consecinţă, Guvernul va funcţiona la turaţie normală abia prin februarie, ceea ce o ţară ca România, în recesiune economică tot mai pronunţată, nu-şi poate permite. Sau n-ar trebui să-şi permită.

De fapt, pornind de la ideea lui George Orwell: „Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă! Este complice!”, ar trebui ca Ponta să nu ajungă preşedinte. Nu de alta, dar să scurtăm inactivitatea Guvernului la maxim două luni, nu să prelungim agonia… Asta ca să n-avem soarta lui Ghiţă ciobanul.

Recomandările redacției