uavÎnscrierile la programele de licenţă şi master continuă la Universitatea Aurel Vlaicu. Până în 21 septembrie, absolvenţii de liceu care deţin diplomă de bacalauret au posibilitatea să se înscrie la cele nouă facultăţi, unde au de ales între 38 de programe de licenţă. „Înscrierile continuă până la 21 septembrie, după care urmează perioada de contestaţii şi se afişează rezultatele. Avem locuri la toate specializările. În ceea ce priveşte colegiile postliceale, până în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale nu a elaborat metodologia privind acest tip de învăţământ, iar înscrierile la acestea nu sunt în conformitate cu decizia Ministerului Educaţiei Naţionale. Ca universitate de stat nu putem face încă înscrieri. Când vom primi metodologia, Senatul va decide în acest sens”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. La rândul său, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, susţine că sunt aşteptaţi să se înscrie toţi cei care au o diplomă de bacalaureat.

Îi aşteptăm pe toţi cei care au luat bacalaureatul în toamnă şi nu numai, dar şi pe cei care vor să-şi continue studiile universitare urmând un program de master”, susţine Ramona Lile, rectorul UAV.

Recomandările redacției