stadvechiDemolarea arenei din Calea Aurel Vlaicu e aproape de final. Peluzele, tribunele, vestiarele și clădirea de birouri sunt la pământ, iar firma constructoare își propune să avanseze în așa fel încât de la începutul lunii viitoare să intre în etapa următoare.
„Chiar astăzi am fost pe șantier și am stabilit să facem niște sondaje pentru sistemul de fundare. Rămâne de văzut dacă vom efectua și foraje sau vom rămâne la studiul deschis. Cert este că de la 1 octombrie intenționăm să demarăm lucrările la fundația noului stadion, începând bineînțeles cu partea de demisol”, ne-a mărturisit George Maxinan, administratorul SC Tehnodomus SA.
Constructorul a recunoscut că începutul a fost puțin anevoios, dar lucrările sunt în grafic. „A trebuit să așteptăm terminarea sezonului fotbalistic, însă s-a lucrat toată vara și am ajuns unde ne-am propus. Sperăm ca și vremea să țină cu noi și să lucrăm până în lunile noiembrie-decembrie”, a adăugat Maxinan.
Vă reamintim că noua arenă va număra 12.584 de locuri. Tribuna oficială și tribuna I vor strânge 2.798 locuri, tribuna a II-a – 3.982 locuri, peluza Nord: 2.902 locuri (suprafață utilă 215,4 mp.), iar peluza Sud: 2.902 locuri (suprafața utilă 510,49 mp). Conform documentaţiei proiectului, tribunele vor fi acoperite integral, vor exista 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza Sud va  exista un mini-hotel, destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar. În zona stadionului va fi amenajată o parcare cu 300 de locuri pentru autoturisme şi 20 pentru autocare.
Gradenele vor funcționa ca 4 corpuri de clădire separate. Ele vor fi închise la intrados și vor adăposti toate funcțiile anexe stadionului. Peluza Nord va conține grupuri sanitare și spații anexe cu rol tehnic.  Peluza Sud este structurată la nivelul parterului în două zone distincte, una publică cu grupuri sanitare și spații anexe, și o alta ca zonă privată și spații de cazare. Stadionul va fi dotat și cu tabelă de marcaj, siglă luminoasă și altele.

Recomandările redacției